Generația de Aur, sursă de inspirație pentru voleibaliștii “tricolori”

361 0
În weekend-ul în care foștii componenți ai naționalei din ’94 joacă meciul de 30 de ani, echipa de volei a României are două meciul foarte importante pentru calificarea la Mondiale
Naționala masculină de volei a României vrea să calce pe urmele „Generației de Aur” din fotbal și să se califice la Campionatul Mondial. Pentru tricolori urmează, vineri și duminică, două meciuri foarte importante, contra Croației, respective Portugaliei. Ambele vor avea loc la Râmnicu Vâlcea, de la ora 19.30 și vor fi transmise în direct la TVR Sport.
Antrenorul naționalei României, Sergiu Stancu, speră ca băieții săi să ia exemplu de la reușitele Generației de Aur din fotbal. Chiar dacă avea 12 ani, ține minte perfect acele partide disputate în 1994.
„La primul meci, cel cu Columbia, dormeam și la 3.00 dimineața m-a trezit tata să vedem meciul că era acea diferență de fus orar. Am fost foarte foarte bucuros, a fost acea energie pozitivă. Și țin foarte bine minte după meciul cu Argentina, când de la gară de la Brașov lumea s-a dus până în centrul orașului și se striga Ilie Dumitrescu, Hagi președinte” – Sergiu Stancu, antrenor națională volei masculin România.
Din acest an, sistemul de calificare la Campionatul Mondial e diferit și se bazează foarte mult pe poziția din clasamentul mondial. Acesta se actualizează zilnic, iar Sergiu Stancu recunoaște că îl consultă în fiecare zi.
„Mă uit zilnic pe clasamentul FIVB. Discuțiile le avem cu mai mulți antrenori și toți urmăresc acest clasament. Ne-am uitat, Croația a bătut pe Belgia, <<aoleu, a luat niște puncte>>. E un lucru puțin stresant, dar e un stres bun, pentru că noi ni l-am creat și am ajuns în situația în care să avem aceste emoții pe care eu le consider pozitive” – Sergiu Stancu, antrenor națională volei masculin România.
În acest moment, România este pe locul 24 în lume, iar croații sunt cu doar două poziții mai jos, de aceea partida de vineri este foarte importantă.
„Meciul cu Croația e foarte important prin acest ranking FIVB, unde orice punct e foarte important. E o echipă care e lângă noi și o victorie împotriva lor ne va ajuta să-i ținem puțin mai departe. Noi ne gândim la victorie și ne dorim să avem o prestație bună. În ceea ce privește Portugalia știm deja că e o echipă foarte bună, ne-am întâlnit cu ei de trei ori în ultimul sezon, din păcate am pierdut de fiecare dată, la Brașov am pierdut 3-2 dar cred că puteam câștiga” – Sergiu Stancu, antrenor națională volei masculin România.
Performanțele naționalei României din ultimul timp, care au culminat cu ocuparea locului 7 la Campionatul European de anul trecut, au dus la creșterea numărului jucătorilor români care activează peste hotare.
Selecționerul spune că acest lucru este în beneficiul echipei reprezentative, chiar dacă și campionatul intern a crescut foarte mult în valoare.
„Cred că și campionatul din România a crescut foarte mult valoric. S-a văzut și în acest campionat recent încheiat, că au fost echipe de la locul 1 la locul 9, care puteau pune probleme oricărui adversar. Deci și în România se joacă un volei de calitate. Bineînțeles că faptul că jucătorii au ieșit afară nu poate fi decât un pas înainte în cariera lor și un plus pentru echipa națională în viitorul apropiat. Ne bucurăm că au reușit să facă acest lucru prin prisma primei reprezentative. Pentru că ei au fost văzuți. După un Campionat European și un Golden League bun, de anul trecut, acești jucători au reușit să iasă afară” – Sergiu Stancu, antrenor națională volei masculin România.
Alexandru Rață a venit la lot după o experiență în Rusia
Unul dintre jucătorii de bază ai naționalei, Alexandru Rață, a venit la lot după o aventură de jumătate de an într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume, cel al Rusiei. El spune că cea mai grea parte acolo sunt deplasările și schimbările de fus orar.
„A fost o experiență plăcută, mi-a plăcut să fiu printre acești jucători. În Rusia nu-i chiar atât de ușor de stat, mai ales singur. Erau deplasări lungi, și cu diferențe de fus orar de 4 ore, era greu” – Alexandru Rață, jucător națională volei.
Originar din Suceava, Alex mergea des cu bunicii pe la mănăstirile din zonă. Vrea ca în această perioadă să facă o vizită și la Mănăstirea Cozia, aflată la 20 de kilometri de Râmnicu Vâlcea.
„Nu am apucat să mă duc la Mănăstirea Cozia, dar mi-aș dori să merg când voi avea timp liber. Când eram mic mă duceam la mănăstiri, de regulă cu bunicii” – Alexandru Rață, jucător națională volei.
Tot din copilărie, Alex își amintește că visa să fie Spiderman.
„Îmi plăcea, aveam o atracție pentru Spiderman. Și superputerile lui le voiam” – Alexandru Rață, jucător națională volei.
Vor fi cu ochii pe naționala lui Edi Iordănescu
Febra participării naționalei de fotbal la EURO 2024 i-a cuprins și pe voleibaliști. Chiar dacă recunoaște că nu joacă fotbal, Alex Rață abia așteaptă turneul final.
„N-am mai jucat de mult timp fotbal, pentru că e și risc de accidentare. Când joacă naționala la orice sport, mă uit. Îmi place de Ianis Hagi” – Alexandru Rață, jucător națională volei.
Meciurile cu Croația și cu Portugalia nu sunt primele disputate de echipa noastră masculină în această ediție a Golden League.
În primul turneu, tricolorii au trecut cu scorul de 3-0 de Azerbaidjan și au fost învinși cu 3-1 de Croația. În weekend-ul viitor, românii vor juca împotriva Finlandei și Cehiei.
Naționala feminină a României joacă în weekend la Blaj, tot în Golden League
Și naționala feminină de volei a României are meciuri în acest weekend. La Blaj, tricolorele vor juca vineri contra formației din Azerbaidjan, iar duminică împotriva Suediei, una dintre cele mai bune naționalei din lume!
Ambele meciuri vor avea loc de la ora 16.30 și vor fi transmise în direct la TVR Sport.
În primele două partide din această ediție a Golden League, România a învins cu scorul de 3-0 Austria și a fost învinsă cu 3-1 de Cehia.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *