Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat derapajele televiziunii Realitatea Plus

387 0

La sesizarea făcută în conformitate cu prevederile legale, Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat televiziunea Realitatea Plus cu somație publică pentru nerespectarea prevederilor referitoare la permiterea exprimării unui punct de vedere și apărării față de acuzele ce mi-au fost aduse în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” din data de 3 aprilie 2024.
Este o reparație infimă față de linșajul mediatic la care am fost supus în ultima perioadă de către această televiziune (la comanda unor contracandidați foarte prezenți în studiourile acesteia), dar care dovedește clar părtinirea și modul interesat în care se face „presă” la Realitatea Plus!
Conform Raportului anual al Consiliului Național al Audiovizualului (disponibil la adresa https://www.cna.ro/IMG/pdf/01_CNA_Raport_de_activitate_pe_anul_2023.pdf, pag. 110), postul de televiziune Realitatea Plus conduce în topul televiziunilor amendate de CNA în cursul anului 2023 cu 26 de amenzi în valoare de 515 milioane lei dintr-un total de 47 de sancțiuni aplicate pentru încălcarea prevederilor privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, încălcarea obligației legale de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, încălcarea prevederilor privind incitarea la ură, încălcarea prevederilor privind asigurarea informării corecte sau pentru încălcarea prevederilor privind publicitatea politică.

Mircia GUTĂU,
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea

Articole asemănătoare

Necrolog

Postat de - 14 iunie, 2021 0
FacebookTwitterNe-a părăsit, mult prea devreme, Marian Başno, un simbol al fotbalului vâlcean şi naţional, jucător şi antrenor cu rezultate de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *