Banchet de campioană pentru ACS Păuşeşti Măglaşi

552 0

După premiere, campioana Ligii a V-a, ACS Păuşeşti Măglaşi, a sărbătorit. Atât printr-o paradă cu trofeul, prin comună, cât şi la un local din zonă. Banchetul de final de sezon a avut, însă, loc vineri, 21 iunie, la o cabană. Jucătorii coordonaţi de Claudiu Dumitru, Gică Marga şi Florentin Oprescu au fost campioni şi la distracţie. Larry Brănescu s-a alăturat grupului şi rămâne aproape de echipă, urmând a se implica şi mai mult în Liga a IV-a.

„Ne-am distrat, ne-am relaxat, după un campionat lung, greu, dar extrem de frumos pentru noi, încheiat cum ne-am dorit, pe locul I şi cu o promovare. Au fost aproape toţi băieţii. A lipsit Mihai Popa. El a avut nunta cu o săptămână înainte şi probabil a fost plecat în vacanţă. Meritau băieţii un astfel de banchet. Nu am stat peste noapte, ci doar până târziu în noapte. Urmează două-trei săptămâni de vacanţă. Avem câteva confirmări pentru sezonul viitor. Vom mai discuta şi cu ceilalţi zilele acestea. Sunt jucători buni, de încredere. Ne vom relua activitatea probabil după jumătatea lunii iulie. Ne pregătim pentru un nou capitol, un nivel superior celui în care am evoluat. Rămâne să stabilim cu cei de la Olăneşti şi când vom juca pe terenul sintetic, ca programul nostru să nu se suprapună cu cel al lor. La Valea Cheii vom încerca să decopertăm gazonul şi să-l reînsămânțăm, în speranţa că până la primăvară vom avea un gazon bun, o bază pe care să revenim din campionatul viitor. Acum, e clar că vom juca pe noul stadion din Băile Olăneşti. E în avantajul nostru să avem o suprafaţă de joc bună, pentru că avem jucători tehnici, de calitate, care au fost dezavantajaţi pe terenul nostru, de la Păuşeşti Măglaşi”, a spus Claudiu Dumitru, antrenorul de la ACS Păuşeşti Mǎglaşi.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *