București, 5 august 2024
Studiile de specialitate arată că încrederea scăzută în propriul corp are impact asupra bunăstării psihologice și sănătății mentale, dar și asupra relațiilor, educației și aspirațiilor copiilor și tinerilor.
La nivel mondial, 8 din 10 fete admit faptul că evită să participe la activități zilnice esențiale, precum discuțiile cu prietenii sau persoanele apropiate, din cauza preocupărilor legate de propria înfățișare. De asemenea, 1 din 5 copii spune că este întotdeauna nefericit, iar de cele mai multe ori cauza acestei nefericiri este neîncrederea în sine.
“Parte din programul Dove – “Ai încredere în tine”, dar sub egida „Ne încredem în educație”, implicarea World Vision România în acest demers a venit în mod firesc, având în vedere misiunea noastră comună de a sprijini generația următoare să crească încrezătoare în propria imagine. Scopul nostru este de a ajuta pre-adolescenții și adolescenții să își dezvolte stima de sine și să își atingă potențialul maxim”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.
“Dove – Ai încredere în tine” este un program lansat la nivel mondial în anul 2004, care îşi propune să crească stima de sine a adolescenţilor şi să susţină viitoarea generaţie de adulţi să se bucure de modul în care arată. Peste 69 de milioane de tineri au participat la aceste ateliere începând cu 2004, iar de la începutul acestui an programul este prezent și în România.
În cadrul proiectului, 1.361 profesori și 20.865 elevi au beneficiat de mai multe training-uri din partea Dove. Scopul a fost acela de a disemina, în perioada septembrie 2023 – iunie 2024, informații pe teme despre încrederea în propriul corp pentru elevi de gimnaziu din mediul rural, din cele mai vulnerabile comunități.
În cadrul proiectului, profesorii au primit metode clare și eficiente pentru a lucra cu elevii, astfel încât să creeze contexte educaționale care să le permită copiilor să își descopere și înțeleagă propriul stil.
”Mi-am dat seama ce fragile sunt sufletele copiilor din clasa mea și cât se consumă pentru că le lispește încrederea de sine. Activitățile desfășurate m-au încurajat și pe mine să continui să îmi descopăr elevii și să îi ajut să se cunoască mai bine, sporindu-le încrederea în forțele propria”. (Profesor, jud. Neamț)
„În calitate de dirigintă a clasei, am avut bucuria și prilejul de a pătrunde într-un colț sensibil din sufletul fiecărui elev care auzindu-mă împărtășind experiențe din viața mea de adolescent, au căpătat curaj în a mărturisi cu ce probleme se confruntă ei atunci când vine vorba de frumusețe.
Consider că acest proiect reprezintă un pas important în diminuarea tensiunilor cauzate de aceste standarde de frumusețe ce ne sunt insuflate încă de mici.” (Profesor, jud. Iași)
În cadrul atelierelor implementate în cele 159 școli din mediul rural, profesorii au utilizat materiale adaptate nevoilor individuale ale copiilor și au contextualizat Ghidul pentru profesori dezvoltat de Dove în cadrul programului. De asemenea, prin inițiativa ,,Școala Părinților”, desfăşurată de World Vision România în comunităţile rurale partenere, părinții sunt susținuți în depășirea situațiilor dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor. Aceștia au fost informați despre cu importanța stării de bine și a încrederii în sine a copiilor.
Fiind încurajați să își spună părerile și problemele cu care se confruntă, să participe activ la desfășurarea atelierelor, elevii au reușit să înțeleagă noțiunea de idealuri privind aspectul fizic (și de unde vine presiunea de a le atinge), să aibă un simț mai mare al propriului stil și să facă, astfel, față influențelor exterioare. Copiii au învățat despre standardele nerealiste promovate de social media și și-au dezvoltat strategii prin care să facă față presiunilor sociale privind imaginea fizică.
“M-am simțit foarte bine discutând cu doamna dirigintă despre toate situațiile cu care ne confruntăm noi ca elevi. Suntem diferiți, dar egali și toti avem dreptul de ne simți confortabil atunci când venim la școală.” (M, clasa a IX-a)
“Mi-a plăcut faptul că aceste activități se adresează elevilor, părinților și cadrelor didactice. Mulți dintre părinți sunt depășiți de problemele actuale ale copiilor lor și nu știu cum să reacționeze sau să trateze o anumită problemă. Cred că aceste prezentări, discutate cu părinții și elevii, apropie și întăresc relația dintre aceștia.” (M, clasa a VIII-a)
“Mi-a plăcut că am socializat și lucrat în cadrul atelierelor cu colegi pe alte teme decât cele cu care eram obișnuit la clasă.” (Mirel, clasa a VII-a)
Proiectul s-a încheiat cu succes prin oferirea unui set de cărți celor 159 de școli participante, ca recunoaștere a angajamentului lor. Aceste cărți au fost selectate pentru a sprijini profesorii în continuarea impactului pozitiv asupra dezvoltării armonioase a elevilor. Pachetele de cărți dedicate educării emoțiilor și ființei subliniază nevoile tinerilor din Generația Z, care caută experiențe de învățare autentice și conectare reală atât cu colegii lor, cât și cu profesorii îndrumători. Aceste cărți vor fi de un real suport în facilitarea dialogului și explorarea subiectelor care preocupă Generația Z.