Un proiect interesant pentru adolescenți propus de Teatrul Anton Pann

998 0

Drama pentru toți”,, un proiect de scriere dramatică online.

 

Dacă ești adolescent și ai între 14-18 ani, dacă îți place teatru sau măcar ideea de teatru și crezi că ești bun la asta, atunci înscrie-te la ”Drama pentru toți”, un proiect de scriere dramatică online. Asociația Frilensăr.ro în parteneriat cu Teatrul Anton Pann, anunță lansarea proiectului ”Drama pentru toți”, proiect cofinanțat de Adminstrația Fondului Cultural Național.  Înscrierea se face online, completând până pe 8 Aprilie la ora 21:00 următorul formular: https://forms.gle/RkDDGJvmRQHyDqsh6.  Împreună cu minim 30 de adolescenți din Constanța, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Piatra Neamț și Sibiu, veți vedea ce înseamnă dramaturgia și cum ar putea să prindă viață.

Vor fi primi pași în scrierea dramatică, iar acești primi pași vor fi conduși de traineri, și vor alcătui un volum de piese de teatru scrise numai și numai de adolescenți. O serie de ateliere de scriere creativă și scriere dramatică destinate adolescenților. Inițial, ar fi trebuit ca întânirea să fie face-to-face, în toate cele șase teatre din țară partenere, însă situația dificilă prin care trecem cu toții ne-a împins în online. Nimic nu e imposibil, așa că #stămcasă, și ne scriem dramatic online.

Teatrul este mult mai mult față de ceea ce un spectator vede pe scenă. Teatru pornește de la un gând, de la o idee. Iar acest prim gând, această primă idee, se transformă în dramaturgie, într-un scenariu, într-o piesă de teatru, baza oricărui spectacol de teatru. Cu traineri specializați veți reuși să faceți primul proiect privind scrierea unui scenariu dramatic. Cei doi trainer sunt: Daniel Chirilă și George Cocoș. Daniel Chirilă- A fondat platforma culturală Frilensăr în anul 2013, iar de atunci este managerul, dramaturgul și regizorul acestei platforme. A jucat în spectacole de teatru regizate de Radu Afrim, Ion Sapdaru, Cătălin Cucu și Amalia Olaru și a colaborat cu regizori ca Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Horia Suru și Răzvan Mazilu. În prezent este regizor angajat al Teatrului Tineretului Piatra Neamț.

George Cocoș – Ca dramaturg, s-a remarcat începând cu anul 2018 , fiind selecționat pe lista scrută a Concursului de mono-drame de la Bacău, cu textul Șpagă. A câștigat 3 premii la Concursul de dramaturgie Dan Borcia, textele sale fiind montate la Teatrul Tineretului Piatra Neamț cu textele (School ft cool, Jurrasic și Legume). A fost unul din cei 5 rezidenți ai Drama 5, un program special creat de Reactor de creație și experiement Cluj pentru tinerii dramaturgi români.

Platforma culturală Frilensăr este de mai bine de 7 ani unul din cei mai importanți producători teatrali independenți din România, cu un repertoriu de peste 10 spectacole de teatru bazate pe dramaturgie proprie și instrumente teatrale contemporane și cu peste 20 de participari la cele mai importante festivaluri de profil din țară.

Drama pentru toți”, un proiect de scriere dramatică online  este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.Partenerii acestui proiect sunt: Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Matei Vișniec Suceava, Teatrul pentru copii și tineret Gong Sibiu, Teatrul Toma Caragiu Ploiești și Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea. Rețineți, înscrierea se face online, completând până pe 8 Aprilie la ora 21:00 următorul formular: https://forms.gle/RkDDGJvmRQHyDqsh6.

Dragii tineri vă urăm succes, poate datorită acestui frumos proiect mâine veți fi dramaturgi de renume.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *