Exemplu pentru fotbaliștii Rapidului: voleibaliștii au cucerit Supercupa

232 0
Cu gigantul Micu în mare formă, giuleștenii au învins campioana, Corona Brașov. La feminin s-a impus CSO Voluntari
Dacă la fotbal Rapidul scârțăie din toate încheieturile, la volei reprezentanții clubului tocmai au cucerit Supercupa! Într-o atmosferă de mare spectacol, giuleștenii au învins campioana, Corona Brașov, cu 3-1 (25-20, 30-28, 22-25, 25-21). La fete, învingătoarea este CSO Voluntari.
Jucătorii lui Marius Șumudică ar putea lua lecții de voință și de dăruire pe teren de la voleibaliștii antrenați de Cristian Chițigoi. Porniți cu șansa a doua, rapidiștii au reușit să dea lovitura și să învingă campioana sezonului trecut, Corona Brașov, într-o finală electrizantă.
„Am venit cu gândul să câștigăm, chiar dacă am jucat cu o echipă de Champions League. I-am respectat, dar nu i-am respectat foarte mult, pentru că aveam un singur glonț de tras” – Cristian Chițigoi, antrenor Rapid.
Ca în orice sport, și la volei studiul adversarului este important. În acest caz, a durat zece zile!
„Zece zile i-am studiat și video de vreo cinci. Am început să-i cunosc mai bine pe cei de la Corona decât pe-ai mei” – Cristian Chițigoi, antrenor Rapid.
Supercupa a fost doar începutul unui sezon care se anunță extraordinar de pasionant. Iar așteptările fanilor față de Rapid vor fi foarte mari.
„Am deschis Cutia Pandorei. E normal, am ridicat standardul, au făcut un joc excepțional și tactic și individual, iar acum toată lumea o să ne judece în funcție de asta. O să fie un campionat greu, cu multe Oscaruri, cum le zic eu. O să fie niște rezultate contradictorii violent. Orice se poate întâmpla” – Cristian Chițigoi, antrenor Rapid.
Pentru Cristian Chițigoi, acesta e primul trofeu ca antrenor, după ce a cucerit multe altele ca jucător.
„Când iubești voleiul, orice medalie, orice trofeu, orice premiu individual e important. Pentru că ele confirmă munca și talentul tuturor. Gândiți-vă, noi avem 17 zile împreună cu ultimii jucători veniți. În 17 zile a trebuit să facem o echipă care să se prezinte la modul ăsta” – Cristian Chițigoi, antrenor Rapid.
Unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost jucătorul rapidist Sebastian Micu. Are o înălțime de 1,97 metri și recunoaște că nu de puține ori lumea crede că numele lui e, de fapt, porecla.
„Am 1.97 metri. Mă simt bine că mă cheamă Micu. Mereu le zic oamenilor că nu e poreclă, e chiar numele meu” – Sebastian Micu, voleibalist Rapid.
Sosit la Rapid în urmă cu un an, Sebastian Micu a cucerit de atunci Cupa și Supercupa României, o performanță la care, după cum a recunoscut, nu se gândea.
„A fost un meci foarte dificil. Ne-am pregătit foarte bine. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm, e ceva fantastic. Aproape că nu am crezut, dar dacă ne-am dorit, am luptat și am câștigat. Visam să cuceresc aceste trofee, dar nu aș fi crezut că pot să le obțin, e ceva extraordinar” – Sebastian Micu, voleibalist Rapid.
CSO Voluntari a cucerit Supercupa la feminin
Supercupa feminină a fost cucerită de CSO Voluntari. Campioana națională a sezonului trecut a învins cu 3-0 (25-23, 25-20, 25-17) deținătoarea Cupei României, CSM Târgoviște, la capătul unui meci controlat în totalitate.
„Nu a fost ușor, poate așa s-a văzut, însă nu a fost. Am pregătit meciul foarte bine, am avut în față un adversar puternic pe care l-am tratat ca atare și acesta a fost rezultatul” – Iuna Zadorojnai, jucătoare CSO Voluntari.
Pentru jucătoarele din Voluntari urmează un drum lung până în Macedonia, acolo unde vor juca în Liga Campionilor, miercuri. O parte din drum se va face cu autocarul, așa că, absolventă de Psihologie, Iuna recunoaște că se consiliază singură psihic pentru această aventură.
„Va fi un drum foarte lung. Putem să ne pregătim psihic pentru multe ore în autocar și cam atât din păcate. Suntem obișnuite, suntem sportive, asta facem, dar într-adevăr va fi greu. Eu mă voi consilia singură, da” – Iuna Zadorojnai, jucătoare CSO Voluntari.
Transferată în această vară din Germania, de la Postdam, căpitanul naționalei, Rodica Buterez, este nedespărțită de un accesoriu care îi îmbunătățește performanțele și încrederea: o brățară pentru fitness.
„Este brățara pe care am avut-o și la națională, care monitorizează somnul, cum te recuperezi, cât obosești. E un lucru foarte bun în viața unui sportiv încât să te ajute să vezi ce îți este bine, ce nu îți este bine, ce îți priește, ce nu-ți priește. Mă uit zilnic pe monitorizare. Sunt fan. Nu mă deranjează deloc” – Rodica Buterez, jucătoare CSO Voluntari.
Aflată la prima Supercupă din istorie, Rodica, fostă componentă a formației pe care a învins-o, CSM Târgoviște, spune că a fost o senzație ciudată să-și întâlnească fosta echipă.
„Trofeul e o premieră în cariera mea, ceea ce-mi dă multă pozitivitate pentru următorul sezon, și sunt entuziasmată de obținerea lui. Mă așteptam să fie mai greu să joc contra fostei echipe, mai ciudat, dar nu, a fost OK” – Rodica Buterez, jucătoare CSO Voluntari.
Pentru președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, seara de volei de la Sala Polivalentă a fost un succes.
„A fost frumos, am reușit să aducem patru echipe valoroase aici. Mă bucură și pentru faptul că, totuși, cu aceste anunțuri de vreme rea, totuși a fost lume în sală. A venit lume, au venit foarte mulți copii. Înseamnă că totul a fost la superlativ și din punct de vedere al spectacolului sportiv, dar și al faptului că au venit oameni și au venit copii. Vom încerca peste tot să organizăm Cupa sau Supercupa României. Sigur că vom încerca să rămânem și în București, încercăm să mergem și în zonele unde suntem invitați. Avem un obiectiv să mergem și către zonele unde nu e atât de bine dezvoltat jocul de volei, poate reușim măcar o Cupă, să ajungem în anumite zone, să mai creștem emulația acolo. Vrem să prezentăm acest eveniment, Cupă sau Supercupă, unde considerăm că e posibil și unde putem ridica sau duce mai mulți copii către volei” – Adin Cojocaru, președinte FRV.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *