El e uriașul care se joacă cu păpușile!

407 0

Sportul de mare performanță cere sacrificii, iar căpitanul naționalei masculine de volei a României, Cristian Bartha, știe cel mai bine acest lucru. Tricolorii joacă miercuri, la Brașov, cu Danemarca, în etapa a cincea a Golden League. Partida va începe la ora 17.00 și va fi transmisă în direct la TVR 3. 

Aflat pentru al 14-lea an în cantonamentul primei reprezentative, pentru meciurile din Golden League, veteranul echipei noastre recunoaște că cel mai greu lucru pentru el este să stea atâta timp departe de fetițele sale.

„E foarte greu, pentru că obișnuința pe care o ai de zi cu zi… Îmi face mare plăcere să am grijă de ele. Nu mă deranjează să mă trezească la 7.00 dimineața, că trebuie să meargă la școală, la grădiniță. Aici, la lot, mă trezesc tot la 7.00 dimineața, cu toate că nu am ce face la ora aia. Dar obișnuința e mai mare. Într-adevăr, pentru mine e greu, dar cred că mai greu e pentru ele. Că de fiecare dată mă sună și îmi spun: <<Hai tati, acasă. Ce faci acolo? Volei. Hai, tati, că faci volei și acasă, nu-i problemă, poți să vii acasă>>. Mă doare inima, chiar dacă îmi face plăcere, că țin la mine. Dar trebuie să fac un sacrificiu ca jucător profesionist” – Cristian Bartha, căpitanul naționalei de volei a României.

În vârstă de 36 de ani, coordonatorul echipei naționale recunoaște că deja cunoaște numele prințeselor și că nu se dă în lături în a se juca și cu păpușile când e acasă cu fetele lui.

”Una e cu prințese, alta, cea mică este cu păpuși, mașinuțe. Sunt mai diferite. Știu deja filmulețele, citim aceeași carte de trei ori. Mai cumpărăm alte cărți, deja le știm pe de rost. Nici o problemă. Nu înseamnă nimic că dacă sunt băiat nu o să mă joc cu păpușile. Și când eram mic m-am jucat cu păpușile” – Cristian Bartha, căpitanul naționalei de volei a României.

Fiul fostului internațional Gyula Bartha spune că știe ce înseamnă dorul de părinți, căci și el a trecut prin asta.

”Despărțirea a fost foarte grea câteodată, în special de mama, că am plecat doar cu tata într-un an în Franța și mi-a fost destul de greu să mă despart de mama. Cu tata eram obișnuit, știam că trebuie să plece, dar cu mama a fost mai greu. Un an chiar mi-a fost foarte foarte greu. Eu am plecat de la 14 ani de acasă cu tata. Înainte, într-adevăr, erau alte vremuri. Ne putea lua în cantonamente, el era antrenor, nu l-am prins jucător, putea să ne ia în cantonamente. Însă anul ăla departe de mama mi-a fost foarte greu” – Cristian Bartha, căpitanul naționalei de volei a României. 

Se va reîntâlni cu antrenorul care l-a adus la națională

Chiar dacă în luna noiembrie va împlini 37 de ani, Cristi Bartha vrea să mai continue la cel mai înalt nivel atâta timp cât corpul îl va lăsa. El recunoaște că anul trecut se gândea să se retragă, însă prestațiile din Silver League, unde a fost desemnat MVP-ul competiției, iar apoi anul petrecut la Rapid, cu care a terminat pe locul 5, l-au făcut să-și dorească să continue.

„M-am gândit foarte bine la ce s-a întâmplat vara trecută și anul acesta și am decis că dacă am plăcerea să joc, atunci voi continua până când poate corpul și, bineînțeles, am plăcerea. Asta e cel mai important, să am plăcerea să joc. Să câștig, în primul rând. Îmi place să câștig, îmi place să joc, îmi place voleiul” – Cristian Bartha, căpitanul naționalei de volei a României.

În sezonul viitor el va juca la Dinamo, echipă care și-a propus câștigarea titlului și la care se va revedea cu Stelian Moculescu, antrenorul care l-a adus la naționala României, acum 14 ani.

„Va fi o revedere foarte frumoasă și chiar îmi face plăcere că o să lucrăm împreună anul următor. Domnul Moculescu este cel care m-a adus la națională, acum 14 ani, pentru că a vrut să aibă un alt ridicător pe lângă cei care erau în țară. Recunosc că a fost ceva nou pentru mine. Primii trei ani au fost foarte dificili. Eram un copil, aveam un nivel foarte scăzut și a trebuit să trag din greu să ajung la nivelul echipei naționale” – Cristian Bartha, căpitanul naționalei de volei a României.

Meci special pentru antrenorul naționalei 

Pentru selecționerul primei reprezentative, Sergiu Stancu, faptul că naționala joacă în orașul său natal, e ceva cu totul special. El și-a amintit că acum mai bine de 20 de ani a fost copil de mingi la meciurile disputate de prima reprezentativă în orașul de sub Tâmpa pe acea vreme.

”Țin minte că a mai fost România aici, dar eram copil de mingi și cu siguranță au trecut cel puțin 20 de ani de la acel moment. De aceea ne așteptăm să fie lumea lângă noi. La Brașov e un public iubitor de volei” – Sergiu Stancu, selecționerul echipei naționale a României.

Antrenorul, care a copilărit chiar lângă Sala Sporturilor, recunoaște că și-a îndeplinit un vis, acela de a conduce naționala în orașul său natal.

”Mă bucur foarte mult că sunt la Brașov. Am amintiri foarte frumoase. Sunt acasă, sunt alături de părinții mei. Ne bucurăm. Eu stau la 5 minute de Sala Sporturilor, e locul unde am copilărit, unde am cele mai frumoase amintiri și unde mă simt cel mai bine. Îți aduci aminte de anumite momente, de anumite locuri de joacă. De aceea sunt foarte bucuros că jucăm aici, pentru că nu se întâmplă foarte des să vii în orașul natal cu echipa de club sau cu echipa națională, cum se întâmplă în momentul de față” – Sergiu Stancu, selecționerul echipei naționale a României. 

În actuala campanie a Golden League, naționala masculină a României a obținut o victorie, 3-2 în deplasare cu Turcia, și a pierdut trei partide. Două dintre ele cu 3-0, contra Portugaliei și Danemarcei, ambele în deplasare, și una cu 3-2, acasă, cu Turcia. Miercuri, de la ora 17.00, tricolorii vor juca la Brașov cu Danemarca, iar duminică, tot în aceeași sală „Dumitru Popescu Colibași” și tot de la ora 17.00, vor primi vizita Portugaliei, în ultima etapă a grupelor. Ambele meciuri vor fi transmise în direct la TVR 3.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *