Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

191 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la ședințele: Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, din 17 octombrie 2024

 

 

 

Astăzi, 17 octombrie 2024, au avut loc ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, cu participarea subprefecților Florentina Călin și Victor Stănculescu. Pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural s-au aflat:

  • activitatea desfășurată în primele nouă luni ale anului 2024 de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Detalii au fost prezentate de către domnul Ion Dan Tudor, director executiv – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea;
  • condițiile acordării serviciilor medicale în județul Vâlcea. În cadrul ședinței au fost oferite lămuriri suplimentare de către doamna Gabriela Pădureanu, medic șef – Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

 

Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea a avut pe ordinea de zi “Măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie – aplicabile în conformitate cu Legea nr. 226/2021, cu modificările și completările ulterioare”. Cu lămuriri a venit doamna Cora Cristina Pîrvu, director executiv, Direcția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea. Potrivit AJPIS Vâlcea ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei, pe perioada sezonului rece respectiv 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, declarat de persoana singură, sau de un membru al familiei care are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului.

 

În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt pentru: energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri. Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie este de maxim 1.386 de lei, iar în cazul persoanelor singure, venitul nu poate să depăși suma de 2.053 de lei. Totodată pensionarii ale căror pensii au fost majorate, ca urmare a recalculării, pot beneficia de acest ajutor în condițiile în care în luna august au încasat venituri sub limitele menționate.

 

Cererea pentru acordarea ajutorului se poate obține de la primăria localității de domiciliu sau de pe site-ul acesteia iar documentele se transmit până la data de 20 din luna respectivă. Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Solicitările pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire şi a suplimentului pentru energie se depun individual de către consumatorul vulnerabil la primăria comunei, oraşului sau municipiului în a cărei/cărui rază teritorială se află locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă sau prin asociaţiile de proprietari/locatari.

 

Întâlnirea lunară de lucru a membrilor Comisiei de Dialog Social Vâlcea s-a axat pe materialul referitor la cercetarea inovativ-antreprenorială pentru optimizarea mediului economic în condițiile schimbărilor climatice, prezentat de domnul George Rotaru, președintele Confederaţiei Patronale a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România – C.P.I.S.C.  Filiala Vâlcea.

 

Detalii: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/  https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/

Articole asemănătoare

Viteza luminii

Postat de - 19 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterDupă cum bine știți, sau ar trebui să știți, Einstein a stabilit o constantă în Universul local. C = 300.000…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *