Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu, aprobat de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

655 0

Înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est la Sibiu a fost aprobată de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

Înfiinţarea noii structuri NATO, denumită Headquarters Multinational Corps South-East (HQ MNC-SE), a fost cerută, printr-o scrisoare, de preşedintele Klaus Iohannis.
„Pe fondul modificării radicale a mediului internaţional de securitate, la Summit-ul NATO de la Bruxelles, din luna iunie 2018, una dintre deciziile cele mai importante adoptate a vizat adaptarea Structurii de Comandă a NATO, reliefând importanţa strategică a regiunii Mării Negre, pentru securitatea spaţiului euro-atlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. În aceste condiţii, şi în baza angajamentelor internaţionale asumate de România, ţara noastră s-a oferit să constituie pe teritoriul naţional o capabilitate multinaţională de comandă şi control în domeniul terestru – Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud -Est (HQ MNC-SE) care va fi pusă la dispoziţia NATO ca element integrator al planurilor naţionale şi aliate de apărare, propunere aprobată de Consiliul Nord-Atlantic în luna iunie 2019”, se arată în scrisoarea trimisă Parlamentului de şeful statului.
Înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est a fost analizată şi aprobată în şedinţa CSAT din 19 decembrie 2018.
„Iniţiativa s-a dezvoltat în contextul în care ţările membre NATO au adoptat la Summitul NATO de la Bruxelles, din 11-12 iulie 2018, cel mai mare plan de reîntărire a apărării colective, reliefând importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune,” se spunea în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Comandamentul de Corp de Armată se va alătura celorlalte structuri NATO de comandă de pe teritoriul României: comandamentul de divizie din Bucureşti, cel de brigadă de la Craiova şi unitatea de integrare a forţelor NATO de la Bucureşti.
Rolul acestor structuri este de a coordona forţele NATO dislocate în România şi ţările învecinate pe timpul exerciţiilor şi operaţiilor militare.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *