Când văd mingea de volei, uită și de desenele animate!

251 0
Festivalul de Baby Volei de la Izvorani a reunit cele mai mici voleibaliste din țară
Timp de patru zile, sala Polivalentă a Complexului Olimpic de la Izvorani a fost un tărâm al copilăriei. Nici nu putea fi altfel, din moment ce fetițe și băieței cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani au făcut ce le place lor cel mai mult: au jucat volei. Festivalul de Baby Volei a reunit peste 50 de sportivi.
La vârsta la care încă „devorează” desenele animate sau mai plâng de dorul părinților, copilașii au jucat volei cât e ziua de lungă și au strâns amintiri de neuitat.
„E o lume a copilăriei și nu-mi pare rău că am venit în acest an. E prima participare, e un lucru foarte bun și sper să continue în fiecare an și noi să fim prezenți” – Monica Salcău, antrenoare Juvenil Brașov.
Ema are doar 7 ani, e în clasa întâi și recunoaște că în prima noapte a plâns. Ea a venit la volei inspirată de sora ei mai mare, de asemenea voleibalistă, iar în timpul liber, când nu se uită la desene, joacă mereu volei.
„Am plâns pentru că am visat urât. Sunt în clasa I. Am 7 ani. La 5 ani am ajuns la volei. Am vrut să fac, pentru că sora mea face volei de mai mult timp. E idolul meu. În timpul liber mă uit la desene și mai merg cu tata și cu sora mea în curte să jucăm volei. Joc toată ziua. Ăsta e primul meu turneu, dar nu mi-au ieșit toate. Uneori mai sunt nervoasă și fac o față mai nervoasă” – Ema Elena Gâță, jucătoare Champions Sibiu.
Antrenorul Emei, Sabin Sopa, recunoaște că adaptarea la plecarea de acasă pare să fie, la această vârstă, cea mai mare provocare.
„E foarte greu să plece de acasă. Avem mici probleme cu adaptarea, cu plecatul de acasă. Plâng seara după părinți, dar se adaptează până la urmă” – Sabin Sopa, antrenor Champions Sibiu.
„Pentru ele la început e greu. Plecatul de acasă fără mama, fără tata. Prima seară e grea, a doua, a treia sunt superbe și ați văzut modul în care se comportă, noțiunea de competiție, de prietenie, este superb” – Lenuța Iordache, antrenoare Axiopolis Cernavodă.
Irina e din Brașov, are 9 ani, și face volei de doi. Legitimată la Juvenil Brașov, ea recunoaște că atunci când nu joacă volei se uită mereu la desene animate. A făcut-o, de altfel, și în camera de hotel, alături de colega ei.
„Eu nu am plâns. I-am sunat pe părinți. Mă uit la desene. Favoritele sunt Familia Thunderman, Blue, mai multe. Ne-am uitat și la tv, că am avut în cameră. Ne-am uitat un pic, seara sau dimineața. Tot la desene” – Irina Maria Avram, jucătoare Juvenil Brașov.
Vrea să participe la „Șefi la Cuțite”
Coechipieră cu ea, Ilinca știe ce vrea să devină, după ce-și va împlini visul de a ajunge o mare voleibalistă: învățătoare sau bucătar! Spune că ar avea curaj chiar să se ducă la emisiuni concurs, precum Chefi la Cuțite.
„Am 8 ani și sunt în clasa a treia.  Vreau să continui și să devin cea mai bună. Aș dori să fiu bucătar sau învățătoare. Am răbdare cu copiii. Da, m-as duce la emisiuni de gătit” – Ilinca Paraschiv, jucătoare Juvenil Brașov.
Pentru antrenorii celor mici, participarea la un astfel de festival este o provocare, pentru că trebuie să suplinească și rolul părinților. Uneori se apelează și la trucuri magice, cum ar fi „parfumul victoriei”.
„M-am împrietenit cu o fetiță de la Iași care în prima seară a plâns și am zis <<uite: eu o să-ți port noroc și o să facem ceva ca să ai tu noroc, tu și echipa ta>>. Și și-a dat toate colegele cu parfumel și au zis că da, acela a fost parfumul lor norocos” – Lenuța Iordache, antrenoare Axiopolis Cernavodă.
Antrenoare cu vechime, aceasta spune că la vârstele fragede, tehnicienii sunt în primul rând educatori.
„Prima dată facem: cum mâncăm, cum ne îmbrăcăm, cum ne facem bagajul, noțiunea de independență, facem de toate” – Lenuța Iordache, antrenoare Axiopolis Cernavodă.
Prezent la activitățile din ultima zi, dar și la festivitatea de premiere, președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, are un vis: cât mai mulți dintre participanți să ajungă la echipele naționale.
„Eu îmi doresc cât mai mulți copii pe care-i vedem anul acesta, anul trecut, acum doi ani, să ajungă la echipa natională. Acesta e scopul” – Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Lipsa weekend-urilor libere este deja un lucru asumat de antrenorii din volei. Antrenoare la Juvenil Brașov, Monica Salcău, recunoaște că acest sport îi ocupă tot timpul.
„Vacanța noastră, concediile noastre sunt permanent volei și volei. Dacă o viață întreagă ai făcut volei, dacă o viață întreagă ai fost în volei și acum la vârsta asta ești tot în volei, nu avem nici o problemă că în weekend noi nu suntem liberi să ne plimbăm” – Monica Salcău, antrenoare Juvenil Brașov.
Un antrenor olandez, invitat special al Festivalului
La fel ca și la edițiile trecute, și la acest Festival a fost un invitat special: antrenorul olandez Luuk Jothmann.
„Avem un invitat special, pe Luuk Jothmann. Noi încercăm de câțiva ani să aducem oameni care să vorbească cu antrenorii români, care trebuie să se adapteze la această vârstă a copiilor. Am luat foarte multe exemple din Belgia și Olanda. Anul trecut am avut din Olanda, anul ăsta tot din Olanda, pentru că sunt lucruri noi, vin și demonstrează pentru copii, le demonstrează moduri de a se juca de-a voleiul” – Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Aceasta a fost cea de-a opta ediție a Festivalului de Baby Volei. În trecut a mai purtat și numele de Kids Festival, însă indiferent de denumirea lui, această tabără de pregătire susținută 100% de Federația Română de Volei începe deja să-și arate roadele.
„Suntem foarte impresionați de tot ce se întâmplă aici și cred că e baza sportului de performanță aici se face. Din prima generație pe care am adus-o aici am reușit să producem o jucătoare, Daria Ocenic, care joacă la Volei Alba Blaj și a debutat în Divizia A și în Champions League. A fost și ea aici nu noi acum 4 sau 5 ani” – Sabin Sopa, antrenor Champions Sibiu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *