COMUNICAT DE PRESĂ referitor la ședințele: Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic

173 0

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la ședințele: Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, din 21 noiembrie 2024

 

 

 

Astăzi, 21 noiembrie 2024, au avut loc ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, cu participarea subprefecților Florentina Călin și Victor Stănculescu.

 

Pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural s-a aflat raportul activităților Direcției Județene de Sport prezentat de către domnul Ion Dumbrăvescu, reprezentantul instituției menționate. În cursul anului 2024, sportivii din județul Vâlcea au obținut, prin participarea la competițiile naționale și internaționale, 529 de medalii din care: 151 de aur, 167 de argint și 211 de bronz. Reprezentantul Guvernului i-a felicitat atât pe sportivii vâlceni, cât și pe antrenori, pentru obținerea acestui număr impresionant de medalii.

 

În cadrul ședinței membrilor Comisiei de Dialog Social Vâlcea discuțiile s-au axat pe:

  • revendicările salariaților din cadrul Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale cu participarea domnului Ion Stuparu, vicepreședinte – Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și a doamnei Ionela Dinescu, reprezentant – Sindicat EUROPOL Arhive. În cadrul ședinței reprezentanții angajaților au prezentat principalele doleanțe: egalizarea salariilor cu cele ale angajaților din structura centrală a instituției, îmbunătățirea condițiilor de muncă și a condițiilor de păstrare a documentelor. Menționăm că aceste solicitări vor fi transmise conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în speranța identificării unor soluții potrivite pentru salariații din cadrul Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale.

 

  • forma și condițiile contractului individual de muncă pe durată determinată cu informații detaliate furnizate de către domnul Viorel Din, inspector șef – Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. Potrivit ITM Vâlcea, contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:
  • înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă;
  • creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului;
  • desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;
  • în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
  • angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;
  • ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
  • angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
  • în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
  • contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni.

Ședința membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea a avut pe ordinea de zi prevenirea victimizării persoanelor vârstnice, activitățile derulate de IPJ Vâlcea în anul 2024, categoriile de infracțiuni la care sunt vulnerabile persoanele vârstnice, precum și modalități de prevenire a victimizării acestora. Cu lămuriri a venit doamna Bianca – Maria Enăchescu, șef  Biroul de Prevenire și Analiză a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea. Potrivit IPJ Vâlcea printre principalele tipuri de infracțiuni care vizează persoanele vârstnice sunt:

  • înșelăciunile și escrocheriile
  • furturile din locuințe
  • violența și abuzul financiar
  • fraudele financiare online și telefonice

 

În județul Vâlcea, infracțiunile în care victimele sunt persoane vârstnice cuprind în principal furturi și înșelăciuni. Dintre metodele cele mai uzuale folosite de infractori le menționăm pe cele de tip “accidentul” și înșelăciunile prin telefon. De asemenea, violența domestică reprezintă un segment notabil, în special în zonele rurale. Conform raportului IPJ Vâlcea, printre cele mai comune infracțiuni sesizate în județ se numără lovirile și alte violențe (21,6% din totalul faptelor), furturile (aproximativ 17%) și amenințările (7,8%).

 

Infractorii vizează în mod intenționat persoane vârstnice, considerate a fi mai vulnerabile din cauza atașamentului față de familie și a dorinței de a-i ajuta rapid pe cei apropiați. Înșelătorii folosesc elemente de presiune emoțională (ex. riscuri medicale severe) pentru a crea panică, reducând timpul de gândire al victimei și crescând probabilitatea de succes. Persoanele vârstnice trebuie să fie sfătuite să verifice întotdeauna informațiile înainte de a lua o decizie financiară, contactând direct rudele despre care li se spune că ar fi în dificultate. De asemenea, membrii familiei și prietenii pot oferi sprijin, încurajând victimele să nu ia decizii sub presiune și să ceară sfatul celor apropiați sau chiar al autorităților.

 

Potrivit IPJ Vâlcea printre măsurile antivictimizare și de sprijin comunitar se află:

  • campaniile locale organizate de poliție, primărie sau ONG-uri pentru conștientizarea metodelor de protecție împotriva infracțiunilor.
  • programele care promovează vecinătatea și implicarea comunității pot ajuta la identificarea mai rapidă a situațiilor de risc.
  • informarea persoanelor vârstnice și îndemnul de a discuta cu cei apropiați despre interacțiuni suspecte sau despre solicitările financiare care le sunt adresate.
  • asigurarea unui acces mai facil la consiliere juridică gratuită pentru vârstnici, prin intermediul asociațiilor de pensionari sau al organizațiilor non-guvernamentale.

 

Recomandările polițiștilor vâlceni:

  • întărirea măsurilor de securitate personală și comunitară poate reduce semnificativ riscul de victimizare a persoanelor vârstnice.
  • susținerea colaborării între autorități, familii și comunități pentru a crea un mediu mai sigur.
  • educația continuă a vârstnicilor și asistența tehnologică (ex. aplicații de securitate pentru telefoanele lor) ar trebui să fie priorități ale politicilor de protecție și prevenție.

 

Detalii: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/  https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *