Ministra Ligia Deca anunță aprobarea Cadrului strategic privind internaționalizarea învățământului superior, un instrument important pentru creșterea atractivității universităților românești pe plan internațional, precum și pentru crearea de noi oportunități de mobilitate pentru studenți și cadre didactice.
Ce aduce nou acest cadru?
Mai multe mobilități internaționale pentru studenți și profesori;
Creșterea numărului de studenți internaționali;
Digitalizarea și simplificarea proceselor de recunoaștere și echivalare diplome obținute în străinătate;
Dezvoltarea parteneriatelor internaționale și a programelor comune de studii;
Îmbunătățirea colaborării cu diaspora academică românească.
„Cadrul strategic, o noutate legislativă prevăzută în Legea învățământului superior, contribuie la poziționarea României ca un actor important în Spațiul European al Educației și la promovarea valorilor noastre academice pe plan global. De asemenea, sprijină universitățile din România să își dezvolte propriile strategii de internaționalizare, adaptate nevoilor și obiectivelor specifice fiecărei instituții, construind astfel legături internaționale pentru creșterea calității educației.”, a transmis Ligia Deca, ministra Educației.
sursă: Ligia Deca