Comunicat de presă
privind numărul cererilor primite de la alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pe portalul www.votstrainatate.ro, în prima săptămână de la declanșarea procedurii de înregistrare pentru a vota la alegerile pentru Președintele României din acest an
Autoritatea Electorală Permanentă informează că până astăzi, 27 ianuarie a.c., la ora 11.00, pe portalul www.votstrainatate.ro au fost primite 1018 cereri de vot prin corespondență și 384 cereri pentru exercitarea votului la o secție de votare din afara țării.
Începând de luni, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara țării, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro.
Portalul cuprinde două secțiuni: Alegător în străinătate la o secție de votare și Alegător în străinătate prin corespondență.
Termenul – limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie 2025, ora 23.59.
Termenul – limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.
Lista consolidată a documentelor care atestă reședința în străinătate este cuprinsă în Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/2024, cu modificările și completările ulterioare, și poate fi accesată la următorul link:
Întrebări și sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.
Direcția comunicare și relații publice
27.01.2025