Gigantul Rapidului revine acasă după 8 ani pentru Cupa României!

28 0
Căpitanul echipei de volei a giuleștenilor, Codrin Mocanu, măsoară 2.06 metri și este născut chiar la Piatra Neamț, locul de desfășurare al Cupei României
Dacă la fotbal lupta pentru trofee se tot amână, la volei masculin Rapid este în permanență printre favoritele la obținerea titlului sau Cupei. Iar primul pas spre finala Cupei României poate fi făcut chiar la finalul acestei săptămâni, în care se joacă primele trei tururi, inclusiv semifinalele competiției.
Pentru Rapid a venit momentul adevărului. Giuleștenii vor începe lupta apărarea trofeului Cupei României la turneul organizat de FRV la Piatra Neamț. Ei au și un atu: căpitanul echipei, Codrin Mocanu, e originar din Piatra, astfel că numărul celor care-l vor susține pe el și echipa va fi mult mai mare.
„Mă bucur foarte mult și, sincer, niciodată nu m-aș fi gândit că o să mai apuc să joc un meci acasă. Sincer, nu mă așteptam. E o surpriză, mă bucur aștept cât mai multă lume, cât mai mulți prieteni să vină să mă susțină și pe mine și echipa și să iasă cât mai bine” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.
Sosit la Rapid în vară, Codrin a primit de la început o veste onorantă: aceea că va purta banderola de căpitan al echipei. Și-a început mandatul un mare succes: cucerirea Supercupei României, după 3-1 în fața campioanei, Corona Brașov!
„M-a responsabilizat foarte mult și încerc să-mi fac treaba cât mai bine și din rolul de căpitan. Uitasem inițial că o să jucăm finala, ăsta-i adevărul. Când ne-am apropiat de începerea pregătirii, reamintindu-mi că avem această competiție, mi-am setat ca obiectiv să câștigăm acest trofeu. Am reușit și a fost un vis împlinit” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.
Fiu de voleibalist, Codrin Mocanu a intrat relativ repede în sala de volei. Numai că, fiind prea micuț, deși acum are peste doi metri, a fost nevoit să se lase o perioadă, pentru că nu avea forță să trimită mingea peste fileu!
„Prima dată am intrat în sală în clasa a doua, doar că a trebui să mă las foarte repede, deoarece nu aveam forța să trimit mingea peste fileu la servici. Nu ajungeam. Și de fiecare dată când ajungeam la serviciu nu ajungea până la fileu mingea și a trebuit să mă las și am reînceput în clasa a noua” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.
După o perioadă în care a jucat la Piatra Neamț, Dej și Baia Mare, Codrin a venit în București, la Dinamo. Se întâmpla în 2019, când avea 26 de ani și voleibalistul spune că pentru el a fost împlinirea unui vis.
„Șocul a fost în momentul în care am debutat la Dinamo pentru că era o dorință foarte mare de-a mea și a fost un șoc foarte mare acela și după asta m-a responsabilizat și m-am obișnuit cu totul, să spun așa” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.
Codrin Mocanu are 2,06 metri și pare făcut pentru postul de centru. El a ajuns la înălțimea asta încă din clasa a noua!
„L-am depășit pe tata prin clasa a opta. Oricum, eu din clasa a noua nu am mai crescut” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.
Cupa României se joacă într-un nou format
În perioada 7-9 februarie, va avea loc, la Piatra Neamț, turneul Cupei României la volei masculin. Deținătoarea trofeului este Rapid.
Toate cele 11 echipe din prima divizie se vor aduna la Piatra Neamț, acolo unde vor juca primele trei tururi ale competiției. Primul tur are loc pe 7 februarie și reunește la start echipele clasate de la locul 5 în jos anul trecut, plus U Cluj, formația care a venit din liga a doua.
Fiind doar 7 echipe, se vor juca doar trei partide, SCM Zalău fiind direct calificată în sferturile de finală, după retragerea Științei Bacău.
Apoi, sâmbătă, 8 februarie, vor avea loc sferturile de finală. Vor intra în cursă echipele direct calificate în această fază, adică primele patru clasate de anul trecut. Ele vor juca împotriva învingătoarelor din prima zi. Duminică, pe 9 februarie, se dispută semifinalele, țintarul fiind stabilit prin tragere la sorți încă de vara trecută. Ambele meciuri vor fi în direct la TVR Sport.
Programul meciurilor de la Piatra Neamț
Vineri, 7 februarie
12.00 SCMU Craiova – Știința București
16.00 Explorări Baia Mare – U Clu
18.30 Unirea Dej – Steaua
Sâmbătă, 8 februarie
11.00 SCM Zalău – Arcada Galați (Joc 1)
14.00 Explorări Baia Mare/ U Cluj – Dinamo (Joc 2)
16.30 Unirea Dej/ Steaua – Corona Brașov (Joc 3)
19.00 SCMU Craiova – Rapid (Joc 4)
Duminică, 9 februarie
15.00 Câștigător joc 3 – Câștigător joc 4
17.30 Câștigător joc 2 – Câștigător joc 1.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *