A urcat pe locul trei la europenele de natație în bazin scurt, dar demonstrează că e priceput și în alte domenii. Andrei Ungur, component la lotului național, povestește mândru că în puținul timp liber pe care-l are a reușit să transforme un pod vechi într-o locuință în care s-a mutat de curând.
Pentru Andrei Ungur, înotul e pasiunea vieții. Iar rezultatele obținute de-a lungul timpului, îl fac să viseze la performanțe și mai mari. Sportivul speră ca în acest ciclu olimpic să facă pasul cel mare și să se califice la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
„Dacă ajung la Jocurile Olimpice, îmi fac un tatuaj. O să fie ceva cu cercurile. Dacă nu, singurul tatuaj pe care mi-l voi face va fi când mă voi retrage din activitate. Sigur va fi ceva legat înot” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Când se gândește la cea mai mare realizare a anului trecut în afara bazinului, Andrei zâmbește mândru. Și-a demonstrat calitățile în bricolaj și amenajări interioare!
„M-am mutat în pod. De o vreme lucrez, când am și eu timp, lucrez să fac dintr-un pod o mansardă, unde locuiau bunicii, și încet-încet am reușit să mă mut. Am pus lambrie, am făcut instalațiile, că tata-i part time instalator. Ce ne-am priceput. Unde nu ne-am priceput, am chemat oameni, da unde ne-am priceput am încercat să facem noi, eu cu Cătă și cu antrenorul care mi-e și fratele, suntem meșteri cum s-ar zice” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Așa cum recunoaște, a fost foarte mulțumit și de cum a ieșit treaba.
„Da, îmi convine. Decât să facă altcineva mai rău decât făceam eu, sau noi, îmi convine cum ne-a ieșit. 100% m-aș angaja pe acest post” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Din perioada în care a fost student în SUA, la Universitatea din Utah Andrei a rămas cu pasiunea pentru cumpărăturile făcute de la distanță.
„Mereu fac cumpărăturile online. Mă mai duc uneori prin magazin, dar doar să compar prețurile și de regulă tot la online revin” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Absolvent de arte vizuale, Andrei Ungur are o imaginație foarte bogată.
„Apa mi-ar plăcea să fie precum cafeaua, dar un pic dulceagă. Așa, cu jumate de linguriță de zahăr. Nu beau multă, doar una pe zi. Încerc să nu devin dependent, stau și câte o săptămână-două fără cafea” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Are un ritual de la care nu se abate
Chiar dacă este unul dintre campionii înotului românesc, Andrei recunoaște că încă mai procedează la fel ca atunci când era copil, atunci când începe primul antrenament al zilei.
„Depinde cât e de rece. Acolo la Baia Mare este când e rece, când e caldă, când-cum. Este și când mă gândesc aoleu, cât e de rece și stau în fața bazinului 5 minute și numai mă gândesc „ioi, nu prea am chef”, dar strâng din dinți și sar în apă. Întotdeauna bag piciorul în apă. Întotdeauna trebuie verificat. Să știm la ce să ne așteptăm” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.
Absolvent al Universității din Utah, Andrei recunoaște că a vrut să ducă în Statele Unite ale Americii cu el un obicei din copilărie: somnul prelungit.
„O singură dată am folosit scuza asta și după aia mi s-a zis că să nu mai fac din astea. Dar trebuia să încerc…” – Andrei Ungur, medaliat cu bronz la CE natație.