În data de 26 august a.c., între orele 7:30 şi 12:30, Primăria Oraşului Băbeni, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea, organizează la Dispensarul Medical Uman din localitate o acţiune de donare voluntară de sânge. Condiţiile pentru donatori sunt următoarele: să aibă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kg, să fie într-o stare bună de sănătate, să nu aibă afecţiuni acute sau cronice grave şi să nu consume alcool cu cel mult 72 de ore înainte de a dona sânge.
Mai trebuie ştiut şi faptul că persoanele peste 50 de ani, care donează sânge pentru prima dată, trebuie să prezinte adeverinţă medicală de la medicul de familie, care să ateste starea lor de sănătate. Donatorii au şi câteva beneficii: 7 tichete de masă în valoare totală de 280 lei, o zi liberă de la locul de muncă (în ziua donării) şi rezultatele analizelor medicale efectuate cu ocazia donării. „Prin participarea la această campanie, contribuiţi direct la salvarea de vieţi şi sprijiniţi pacienţii care au nevoie urgentă de transfuzii sanguine. Vă aşteptăm în număr cât mai mare şi vă rugăm să daţi mai departe vestea şi prietenilor, familiei şi colegilor!”, a transmis primarul Ştefan Bîzîc, unul dintre iniţiatorii acţiunii din 26 august.
sursa:areanavalceana