A început dinamitarea muntelui de pe Valea Oltului, pentru construirea tunelului Robești de pe secţiunea 2 (Boița – Cornetu) a Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Anunțul a fost făcut marți, 28 octombrie 2025, pe Facebook, de ing. Cristian Ovidiu C[t[lin Pistol, directorul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Tunelul va avea o lungime de 900 de metri, costul total al autostrăzii, care trebuie finalizată în 2028.
Dinamitările la tunel vor fi o prezență cotidiană până la finalizarea străpungerii zonelor cu stâncă dură de pe traseu.
În paralel cu aceste lucrări, Asocierea de constructori turci (Mapa – Cengiz) va executa și alte tipuri de lucrări la cele două galerii, 24 de ore din 24.
Pentru construcția tunelului de la Robești, se vor excava 200.000 mc de material și se vor folosi aproximativ:
- 70 tone material exploziv;
- 60.000 mc beton;
- 4.000 tone armătură și confecții metalice.
Lotul 2 (Boița – Cornetu) al Autostrăzii Sibiu – Pitești are o lungime de 31,33 km, iar pe traseu vor fi construite:
- 7 tuneluri;
- 48 viaducte/poduri/pasaje.
Secțiunile 2 și 3 fac parte din tronsonul montan al Autostrăzii Sibiu – Pitești și au un grad de dificultate tehnică foarte ridicat.
Contractul are o valoare estimată la 4,250 miliarde de lei, fără TVA, este parte componentă a Programului Transport 2021-2027 și trebuie finalizat în anul 2028.
Programul este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune, împreună cu bugetul de stat, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Obiectivul principal al programului vizează îmbunătățirea infrastructurii de transport, prin sporirea conectivității, sustenabilității și siguranței pe căile rutiere din România.
Iulian POPESCU