Comunicat de Presă
Luni, 3 noiembrie sunt programate cinci deschideri expoziționale:
Eveniment în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană. La noua galerie situată la sediul Uniunii Artiștilor Plastici din România (strada Tipografilor nr.1, București) va fi vernisată la ora 17 o expoziție care cuprinde lucrările unor artiști reprezentând aproape toate regiunile istorice ale României. Expun artiștiiꓽ Dana Constantin, Mihai Chiuaru, Gheorghe Dican, Liviu Nedelcu, Ioan Pop Augustin, Mihai Perca, Ioan Sbârciu, Gheorghe Zărnescu, Vasile Tolan.
La Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale se deschide ediția a XIV a Salonului „GraphicArt”. Vernisajul va începe la ora 18.
La Galeria Calea Victoriei 91-93 din București, la ora 18.30, va fi vernisată expoziția „Noesis”, în cadrul căreia Marilena Zahiu expune o serie de portrete complexe, aproape cinematografice. Evenimentul pune în discuție ceea ce vedem pe chipul unei femei: trăiri, emoții, raționalizări, decizii, demersuri, promisiuni, adeseori suprapuse. Curatoare – Mihaela Pascu.
Galeria Arta 1 din Craiova găzduiește la ora 18 vernisajul expoziției „Atelier”, în cadrul căreia expun 19 artiști din mai multe centre culturale ale țării.
La Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț se deschide la ora 17 expoziția de acuarelă și pastel „Romanescu – Jurnal de călătorie 1964 -2025”.
Marți, 4 noiembrie, de la ora 17, Galeriile de Artă din Satu Mare vor găzdui vernisajul expoziției „Al cincilea anotimp” a artistei Cornelia Vas. Prezintă Cristina Gloria Oprișa.
Joi, 6 noiembrie, Galeria Studio 19 din Cluj-Napoca propune de la ora 18, prima expoziție personală a artistului Vlad Costea, intitulată „INNER TRIBES”. Curatoare este Marga Baciu. Expoziția marchează debutul solo al tânărului artist și reprezintă o etapă semnificativă în parcursul său creativ. „INNER TRIBES” propune o incursiune în spațiul simbolic al transformării și al devenirii, explorând tensiunea dintre materie și spirit prin intermediul unor materiale aparent austere – metal, carton și sârmă.
Cinci deschideri expoziționale vor avea lor vineri, 7 noiembrie:
43 de artiști propun evenimentul „Pictori din București” la Galeria de Artă „Ion Frunzetti” din Bacău. Evenimentul va avea loc de la ora 17. Curatori – Marius Barb Barbone și Mircea Mureșan.
Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă a treia ediție a expoziției anuale CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA – 2025, DESE/M/NE ale timpului. Evenimentul va începe la ora 18 și va include ceremonia de premiere a artiștilor distinși. Câștigătorii ediției a III-a: Premiul I – Dragoș Burlacu pentru lucrarea “Under the Same Sky”, Premiul al II-lea – Ana-Maria Negrea pentru “O mie de umbre pe pielea ei”, Premiul al III-lea – Mihai Ciplea pentru “Tracing Time (Study on “Stalker” – Tarkovsky) – III” și Premiul Colecționarului oferit de domnul Hunor Debreceni artistului Ioan de Moisa pentru lucrarea “Untitled”.
Vernisajul expoziției „REWIND” va avea loc la ora 16, la Galeria de Artă a CJCPCT Brăila. Acesta este un proiect artistic care reunește pe simeze o parte dintre lucrările de disertație ale absolvenților programului de Master din cadrul Facultății de Arte al Universității Dunărea de Jos din Galați. Selecția reunește: pictură, grafică, obiect pictat și instalație. Deschiderea expoziției va fi oficiată de către Conf. univ. Dr. Liviu Nedelcu, curator. Expun: Elena Nicoleta Albu, Iulia Diana Grecu, Gabriel Iulian, Crenguța Corina Macarie, Cornelia- Luminita Nicolau, Daniela Șilețchi, Lucia- Crenguța Telibașa.
La ora 18, Galeria Park din Timișoara găzduiești vernisajul expoziției de pictură și sculptură „Abyssus”, cu lucrări semnate de Oana Munteanu și Eugen Varga. „Abyssus” este o coborâre în adâncurile ființei — acolo unde lumina și umbra se contopesc, unde frumusețea devine limbaj, iar tăcerea capătă volum.
Galeria „Inspiratio” (Curtea Johannes Honterus nr. 8 din Brașov) propune de la ora 18 expoziția „Material Imaterial” a artistei Teodora Pica. Prezintă Alina Mușina.
Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews.