Baschet: Rapid i-a răpus pe „Lupii negri”

2 0

Duminică-seara, 16 noiembrie 2025, în cadrul etapei a 8-a, a Ligii Naționale de Baschet Masculin, Club Sport Vâlcea 1924 a întâlnit în deplasare, în Sala Sporturilor „Rapid”, echipa locală Club Sportiv Rapid București.

Partida s-a încheiat cu succesul echipei gazdă CS Rapid 82-76, pe sferturi (14-22), (26-16), (24-24), (18-14).

După un prim sfert câștigat de SC Vâlcea 1924 cu un avans de 8 puncte 22-14, CS Rapid a revenit puternic în sfertul al doilea pe care l-a câștigat la o diferență de 10 puncte: 26-16.

Astfel, pauza mare i-a găsit pe rapidiști la o diferență de numai două puncte: 40-38!

În sfertul 3 ostilitățile s-au echilibrat,  combatantele încheind această parte indecis 24-24!

Sfertul 4, cel mai disputat din meci, a început de la un parțial de 64-62 în favoarea rapidiștilor.

În minutul 38, vâlcenii obțin egalarea, 67-67, printr-un coș de două puncte realizat de D. Pickney.

Rapidistul N. Jevtovic egalează la 70, în minutul 34, marcând una dintre cele două încercări obținute în urma unui fault făcut asupra sa de vâlceanul R. Uță.

Când cronometrul de joc indica timpul rămas de joc 05:15, SC Vâlcea 1924 înscrie prin G. Clavell Lopez două încercări și reduce scorul general la un punct diferență: 74-73, pentru Rapid.

Peste alte 3 minute de joc, când mai rămăseseră de jucat 2:22 minute, scorul a urcat la 78-74 în favoarea rapidiștilor, care reușesc să mai înscrie până la finalul partidei încă alte 4 puncte, în timp ce vâlcenii trebuie să se mulțumească doar cu… două, ratând finalul de meci!

Așadar, partida dintre CS Rapid și SC Vâlcea 1924 se încheie cu scorul general de 82-76.

Chiar și cu dificultățile cauzate de cele 3 accidentări din lot, cu puțină șansă, CS Vâlcea 1929 ar fi putut câștiga meciul cu Rapid, cu un plus de determinare în finalul meciului.

Cu 5 victorii și 3 înfrângeri, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, având 13 puncte acumulate în cele 8 etape desfășurate până în prezent, continuă să se claseze pe locul 5, la egalitate de puncte cu echipele clasate pe locurile 4 și 6, Clubul Sportiv Orășenesc Voluntari, respectiv, Club Sportiv Municipal Târgu Mureș.

Principalii realizatori pentru CS Vâlcea 1924:

  • Deandre Damari Pickney: 32:48 de minute jucate, 20 puncte marcate, 8 recuperări, index 21.
  • Harris Terrell: 35:45 mj, 16 pct., 2 rec., 5 pase decisive, index 15;
  • Gian Clavell Lopez: 32:17 mj, 17 pct., 6 rec., 2 pd, index 11.

*

În etapa a 9-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea v-a întâlni vineri, 21 noiembrie 2025, pe Sport Club Municipal Universitatea Craiova, echipă care ocupă locul 7, cu 12 puncte, având un meci mai puțin jucat.

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *