Expoziție: Cristian Bandi Manolache – „Pe cărări de lumină”

3 0

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vâlcea în colaborare cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a vernisat expoziția de artă vizuală grafică iconică a pictorului Cristian Bandi Manolache sub genericul „Pe cărări de lumină”.

În deschiderea evenimentului, a susținut un recital Ansamblul „Mugurașii” al Școlii Gimnaziale Țepești, comuna Tetoiu, sub coordonarea profesorului Denis-Dănuț Constantin Boboc.

Coordonatorul proiectului a fost Mioara Comănescu Plop, secretar artistic la CJCPCT Vâlcea, cei prezenți participând la un eveniment cultural de excepție!

Pictorul Cristian Bandi Manolache este cunoscut în special pentru lucrările sale de grafică și grafică iconică, care abordează teme metaforice.

Vernisajul expoziției de grafică iconică „Pe cărări de lumină” a artistului Cristian Bandi Manolache ne-a purtat într-o lume în care tradiția bizantină se împletește cu sensibilitatea contemporană, deschizând privitorului un drum către reflecție și taina sacrului.

Lucrările de grafică iconică din expoziția vernisată la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea ale pictorului propun publicului o perspectivă ingenuă asupra artei contemporane.

Metafora, narativul fantastic și simbolul structurează privirii conținuturi cu valențe ontologice, prin forme plastice concise și expresive.

Tehnicile sale includ utilizarea creionului, acuarelei pe hârtie, sepiei, emulsiei și pigmentului mineral pe carton.


Pictorul Cristian Bandi Manolache

Pictorul băcăoan Cristian Bandi Manolache s-a născut la 25 iunie 1970, la Ploiești.

Este licențiat în arte plastice-artă murală și în teologie ortodoxă-teologie pastorală.

Din anul 1998, când a absolvit cursurile universitare, Cristian Bandi Manolache a desfășurat o impresionantă activitate profesională: inspector de arte la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, profesor de arte plastice, profesor coordonator al secției de Patrimoniu cultural a Seminarului Teologic „Sf. Vasile cel Mare” Iași.

Predă istoria artelor la Colegiul Național de Arte „George Apostu” Bacău și este profesor asociat la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, unde predă cursuri de arte vizuale și didactica predării educației plastice.

De asemenea, coordonează Cercul de grafică și iconografie la Palatul Copiilor Bacău, unde predă, gratuit, cursuri de artă decorativă și iconografie.

Din anul 2010, este doctor în filosofie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, cu lucrarea „Principii estetice ale iconografiei bizantine”.

A avut numeroase expoziții personale de grafică și a participat cu lucrări de grafică și artă fotografică în: București, Ploiești, Târgoviște, Iași, Bacău, Sibiu, Bușteni, precum și în alte localități din țară și străinătate.

În acest context, merită remarcate, următoarele expoziții și lucrări personale:

  • „De Vita Plena” – expoziție personală de grafică organizată la Galeriile Frunzetti din Bacău în 2021;
  • „Mistica” – expoziție de grafică vernisată la Biblioteca ASTRA Sibiu în 2022;
  • „Calul de luptă” (2020) – una dintre lucrările sale licitate prin intermediul casei de licitații Artmark;
  • „Istoria ca metaforă” – lucrare din 2020 realizată în tehnici mixte (sepie, emulsie, pigment mineral).

Cristian Bandi Manolache a participat activ la numeroase evenimente colective și proiecte tematice, consolidându-și prezența în mediul artistic românesc prin grafică și arte vizuale:

  • „Remix” (2020) – expoziție colectivă organizată în colaborare cu alți artiști contemporani, unde a explorat noi valențe ale limbajului vizual;
  • „Special Magick 2” – proiect realizat în colaborare cu spațiul alternativ Grota ArtCrypt, o inițiativă care promovează arta cu tematici oculte sau neconvenționale;
  • expoziția „Agia Sofia” (2020) – organizată sub egida Uniunii Elene din România;
  • Saloanele Filialei Bacău (UAPR) – artistul participă constant la expozițiile anuale organizate de UAPR Bacău, inclusiv la „Saloanele de primăvară” și cele dedicate Zilei Culturii Naționale, desfășurate frecvent la Galeriile „Frunzetti”.

Cristian Bandi Manolache este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Bacău, secția Grafică.

În altă ordine de idei, pentru a da contur deplin personalității complexe a lui Cristian Bandi Manolache, adăugăm și preocupările sale pentru ilustrația de carte și faptul că nu pregetă să studieze, de această dată, fiind student la… Terapie Ocupațională!

Mai adăugăm că este căsătorit, fiind un fericit tată a… patru copii!

Să vă trăiască, să vă moștenească harul și să vă calce pe urme! Să vă bucurați de ei ani mulți și fericiți!

Felicitări, pentru minunata expoziție!

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *