2022 – un an cu proiecte vitale pentru Bujoreni: gaze, drumuri reabilitate și investiții

545 0

La Bujoreni, finalul de an i-a prins pe lucrători în febra activităților în folosul locuitorilor. În ultimele zile ale anului s-a muncit intens la amenajarea trotuarelor din comună. Primarul Gheorghe Gîngu spune că este vorba despre un proiect amplu, ce cuprinde întreaga localitate. Vor fi incluse, bineînțeles și rigole pentru captarea apei pluviale, în toată comuna Bujoreni.

De asemenea, angajații de la Gospodărire Locală Bujoreni au lucrat și în zona de la Capul Piscului, iar la Gura Văii s-a finalizat deja un tronson. Lucrările au continuat în exterior în funcție de vremea bună, iar atunci când timpul rău nu permite, primarul îi pune la treabă pe angajați în spații interioare, la confecționarea de mobilier stradal – coșuri de gunoi, băncuțe și locuri de joacă pentru amenajările care urmează a fi făcute în 2022.

Comuna pare a fi în curs de urbanizare, după modul în care se dezvoltă, fiind foarte căutată de cei ce doresc să fugă de oraș, însă primarul e de părere că fiecare solicitare de proiect de locuință trebuie riguros analizat, pentru a nu se ajunge la o sufocare a localității.

În 2022  vor continua investițiile în infrastructură, reabilitatea drumurilor, digitalizarea serviciilor Primăriei, introducerea gazelor naturale, precum și deschiderea către investitori.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *