Bătălia de la Costești a reprezentat momentul culminant al celei de-a cincea mineriade, desfășurată în 21 ianuarie 1999.
Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor.
Au loc mai multe runde de negocieri eșuate cu Comisia de Buget – Finanțe a Senatului. Trupele de jandarmi intră în dispozitiv pe Defileul Jiului construind baricade, inclusiv prin detonarea stâncilor.
Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, pleacă în marș spre București în semn de protest față de decizia guvernului de a închide minele Dâlja și Bărbăteni.
În 14 ianuarie 1999, peste 1.000 de protestatari au escaladat barajul înălțat în Defileul Văii Jiului, amenințând că se vor opri doar Capitală.
În câteva locuri, în special pe poduri, trupele ministerului de interne abandonează camioane grele, cu roțile scoase. La fiecare baraj minerii înlătură stabilopozii, iar polițiștii, după un schimb de pietre și gaze lacrimogene de câteva minute, se retrag cu autobuzele spre următoarea baricadă. Pe drum, coloana de protestatari este întâmpinată cu aplauze de către populația civilă.
La Costești, după o serie de tatonări între forțele de ordine și protestatari, bătălia începe în jurul orei 14.00. Minerii, cu sprijinul unor călăuze locale, pe cărări ocolitoare, încercuiesc zona și atacă din toate părțile. Din spate polițiștii și jandarmii sunt atacați de săteni din Costești.
Forțele de ordine, cu aproximativ 2.000 de combatanți, inclusiv trupe speciale de polițiști din cadrul Detașamentului de Intervenție și Acțiuni Speciale (DIAS) și Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice (BAOLP), dau piept cu 15.000 -20.000 de manifestanți.
În confruntarea de la Costești minerii reușesc să străpungă barajele forțelor de ordine. Poliția și Jandarmeria suferă o înfrângere majoră, rușinoasă, numărul polițiștilor și jandarmilor căzuți în mâna minerilor fiind de peste 1.500 de persoane.
În urma unei declarații nefericite la adresa minerilor, Nicolae Curcăneanu, prefectul de Vâlcea, deplasat la fața locului, este și el luat ostatic.
Generalul Gheorghe Lupu, unul din comandanții jandarmilor, pur și simplu fuge abandonându-și trupele. Lupta se încheie în jurul orei 17.00, cu victoria minerilor.
De aici, după ce îndepărtează stabilopozii și stâlpii de beton aflați pe șosea, minerii se îndreaptă 3 km pe jos, de la Costești și la Horezu. De aici, coloana minerilor își continuă drumul spre capitala județului, municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pe drum, mașini cu număr de București sunt distruse, fără discriminare.
La Râmnicu Vâlcea, forțele de ordine reușesc să oprească încercarea câtorva sute localnici de a pătrunde în sediul Prefecturii, clădirea fiind încercuită de manifestanții adunați în centrul localității care scandau: „Să vină minerii!”, „Cozma, Cozma!”, „Vadim, Vadim!” și „Jos prefectul!”
Ajunși la Râmnicu Vâlcea, minerii conduși de Miron Cozma dorm peste noapte în Sala Sporturilor „Traian”.
Președintele de atunci, Emil Constantinescu, convoacă sesiunea extraordinară a Parlamentului și a solicită liderilor partidelor parlamentare să-și exprime poziția față de evenimentele în desfășurare.
La București, are loc o conferință de presă comună a Grupului de Dialog Social (GDS), Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), Asociația victimelor mineriadelor 1990-1991, în care se anunță organizarea unui marș de protest față de manifestările minerilor, în ziua de vineri, 22 ianuarie 1999.
La Timișoara, peste o mie de reprezentanți ai societății civile desfășoară miting de protest.
În timpul nopții de 21-22 ianuarie 1999, Guvernul emite ordonanța de urgență care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, începând cu ora 14.00 a zilei de 22 ianuarie.
Constantin Dudu Ionescu este numit ministru de interne și se produce înlocuirea unor cadre de comandă ale acestui minister.
Pe șoseaua Râmnicu Vâlcea – Pitești, în dreptul râului Topolog, este amplasat un nou baraj, format din trupe ale Ministerului Apărării Naționale și ale Detașamentului de Intervenție și Acțiuni Speciale.
Succesul minerilor la Costești forțează autoritățile să negocieze. Aflat în fața unui conflict fără precedent, Primul Ministru, vâlceanul Radu Vasile, acceptă dialogul cu minerii, eveniment care este mijlocit de Arhiepiscopul Cristea al Râmnicului, la mănăstirea Cozia, în zilele de 22 și 23 ianuarie 1999.
Dialogul se încheie cu „Pacea de la Cozia”, acord în care Guvernul acceptă respectarea revendicărilor minerilor, respectiv neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor.
Minerii acceptă să se întoarcă în Valea Jiului, renunțând la marșul spre București cu promisiunea Guvernului că minele nu vor fi închise și că nu vor exista represalii.
Miron Cozma este arestat la scurt timp, în septembrie 2005, este judecat și condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru mineriadele anterioare, ceea ce a dus la o nouă tentativă de mineriadă (a șasea) în februarie 1999, care a eșuat rapid.
Tot în anul 2005, Romeo Beja, „locotenentul” lui Miron Cozma, este condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Mineriadei din 1999. Fuge însă din țară, este dat în urmărire internațională, și în 2016 este depistat la Curtea de Apel București unde se prezentase la un termen într-o altă cauză. Este reținut și încarcerat la Penitenciarul Rahova.
De asemenea, alături de cei doi capi ai mineriadei, mai sunt condamnați alți lideri sindicali din Valea Jiului: Vasile Lupu, Dorin Loiș, Constantin Crețan și Ionel Ciontu.
Mineriada din ianuarie 1999 este descrisă în presa românească drept tentativă de lovitură de stat, fiind un exemplu clasic de manipulare politică și solidaritate muncitorească.
Iulian POPESCU
