Noi proiecte cu fonduri europene nerambursabile depuse de Primăria Bujoreni

616 0
COMUNICAT DE PRESĂ – Noi proiecte cu fonduri europene nerambursabile depuse de Primăria Bujoreni
Preocuparea noastră constantă este aceea de a identifica fondurile necesare în vederea implementării cât mai multor proiecte în comuna Bujoreni. Avem deja investiții mari în localitate și o multitudine de certitudini pentru viitorul apropiat. Multe dintre proiectele noastre sunt deja în faza de implementare, altele sunt aprobate și intră în derulare în scurt timp, dar avem și proiecte pe care le-am depus și așteptăm finanțarea, iar unele la care muncim de zor. Este un an al marilor investiții și al finanțărilor nerambursabile, un an care va fi foarte, foarte activ. Dacă alții n-au făcut nimic înaintea noastră la capitolul absorbție de fonduri europene și/sau guvernamentale, ei bine, noi facem! Pentru că putem, vrem și ne pricepem!
Recent, am depus spre finanțare două obiective de investiții importante. Unul este “Înființarea și funcționarea unui Centru Comunitar Integrat în comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, proiect cu fonduri europene nerambursabile de peste 1,1 milioane lei, depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin intermediul acestui proiect, la Bujoreni se urmărește renovarea, modernizarea și dotarea clădirii din satul Gura Văii (grădinița veche) în vederea înființării Centrului Comunitar Integrat Bujoreni, pentru furnizarea de servicii medico-sociale de calitate beneficiarilor din Bujoreni, Muereasca și Dăești. Aici se vor asigura servicii medico-sociale. Urmărim, astfel, creșterea accesului la serviciile de sănătate și eficientizarea acestora prin degrevarea ambulatoriului cu până la 5%, până la sfârșitul perioadei de implementare. De asemenea, suprafața facilităților medicale din Bujoreni va crește la 179 mp.
Cel de-al doilea proiect depus în această perioadă este “Dotarea cu echipamente a Căminului Cultural Gura Văii, comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, în cadrul GAL CASTRA TRAIANA, fonduri europene nerambursabile. Prin acest obiectiv de investiții se urmărește achiziționarea de dotări pentru căminul cultural al comunei Bujoreni situat la Gura Văii, în vederea bunei desfășurări a activităților sociale și culturale ale comunității, dar și a ședințelor Consiliului Local. Valoarea proiectului este de peste 35.000 de euro.
În final, aș dori să anunț că s-a aprobat o nouă fază a proiectului “Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”, fiind vorba despre realizarea unor stații de încărcare lentă, precum și unor stații de încărcare rapidă amplasate pe trasee. După cum bine se știe, proiectul, al cărui lider este Primăria Râmnicu Vâlcea, iar Primăria Bujoreni este în asociere (ADI Transport), vizează extinderea transportului de călători din Municipiul Râmnicu Vâlcea către localitățile învecinate și stațiunile turistice din județ, respectiv achiziția de autobuze nepoluante – electrice, care cuprind și stații de încărcare rapidă – pe traseu, respectiv stații de încărcare lentă. Este un proiect ambițios, care va rezolva problema transportului în comun din Bujoreni.
GHEORGHE GÎNGU,
Primarul comunei
BUJORENI

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *