Când am venit din America, am adus cu mine doar un munte de observații. Dintre toate, cea care a cântărit cel mai greu, a fost aceea că nicăieri, în lume, nu se muncește mai mult. Între timp, mi s-au rafinat sentimentele și s-au reașezat valorile. Am constatat că mai există o națiune, care ia cultul muncii în serios, în același mod, ca pe o religie: China.
Am scris o carte despe America, pe care nu am publicat-o. Mi s-a părut că experiența mea, trăită, nu ar putea interesa, pe nimeni. Dar astăzi, când se vorbește atât de mult despre America, mi-am adus aminte de paginile acestei cărți și le-am recitit. Am un întreg capitol despre munca din Statele Unite, care a însemnat pentru mine un șoc.
De aceea, scriu aici, observând ce se scrie și se spune prin presă, că toți aceia care critică vehement America, pe Donald Trump, republicani, dar și invers, pe democrați, sunt niște palavragii, care nu au muncit o clipă în țara aceea, unde cultul muncii este implementat în mintea copiilor, încă de la kindergarten. De acolo, până la actualul președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump, se poate vedea cât de mult se muncește, la orice nivel. Poate că Trump, la vârsta lui, muncește mult mai mult decât cetățeanul american obișnuit.
În sfârșit, ceea ce este de observat, oficialii din România, comentatorii, ziariștii nu vor înțelege niciodată cât de mult înseamnă munca, vorbesc de munca folositoare, care aduce profit. Profitul este unul dintre fundamentele pe care stă națiunea americană. Iar în spatele profitului este un sistem de valori, din care munca și planificarea joacă roluri esențiale. Iar când americanii iși propun ceva, acest ceva este rodul nu numai a unei planificări metodice, ci a unor analize și decizii, care sunt necesare, atât la nivel de individ, dar și al țării lor, mare cât un continent.
Tot ce face astăzi Trump, ce propune sau ce nu face America, în Ucraina, de pildă, este gândit, în detaliu. Nu de acum, din timpul acestei administrații, nici din prima administrație Trump, ci din trecut, în funcție de interesul general american. Îi cuprinde și pe democrați și pe republicani, pe forțele ICE și pe protestatari. Desigur, și pe cetățeanul simplu, căruia, s-o scriem, nu-i pasă și de multe ori nici nu știe cine conduce.
Așadar, ca să nu vă mai plictisesc, vă spun că tot ce veți auzi, zilele astea, de la Nicușor Dan, la liderul AUR, Simion, nu are decât valoare măruntă de întrebuințare. Americanilor first, le pasă doar de America first. Tot ce nu vine, din acest interes global american, nu contează. Dacă Europa nu urmează valorile americane, ea devine inamic. Dacă europenii se lasă doborâți de manipulările unor tehnocrați de la Bruxelles, ei vor fi tratați exact sau mai rău decât a fost tratat Maduro. Extrași, eliminați. Dacă, în plus, tehnocrații atacă interesul american, al marilor corporații de social media, care înseamnă pierderi uriașe de bani, atunci, să se știe, războiul a început deja. El vizează pierderi obținute prin muncă și inteligență reală, nu artificială, iar fibra oricărui american se încordează. Și plesnește. Mai mult, dacă Marea Finanță nu va înțelege că este vorba de schimbarea paradigmei mondiale, în fața schimbărilor tehnologice care vor veni, în realitate, o nouă revoluție industrială, Marea Finanță va fi demolată și reconstruită. Exact așa gândesc și rușii și chinezii, vezi aventura BRICS.
În joc, prefigurată, cumva, prin discursul liderilor actuali ai Americii, este ieșirea din NATO a Statelor Unite. O Europă fără resurse și fără apărare este, din nou, la mila rușilor. Macron insistă să fie și la mila chinezilor, dar cine-l mai ascultă pe micuț?
În NeCazul României, nealinierea la valorile americane, poziția noastră de stat nedemocratic, care ascultă orbește de cei care sunt și vor fi în război cu America, nu poate fi depășit, prin vizitele unor lideri români, neoprotestanți, apropiați de guvernul american. Ei vor putea, cel mult să-și întărească pozițiile personale, nu să pledeze favorabil, pentru o Românie dezarticulată, care nu mai are nimic creștin, în ea. Nici ortodox, nici protestant, nici neoprotestant. Suntem într-o fabulă celebră, a măgarului lui Buridan, o poveste atribuită filosofului scolastic francez din secolul al XIV-lea, Jean Buridan.
Citez din Wikipedia, exact: “ Măgarul lui Buridan este un paradox filozofic despre liberul arbitru, ilustrând un animal înfometat plasat exact între două grămezi de fân identice. Incapabil să decidă rațional, care este mai bună, măgarul ezită la infinit și moare de foame, simbolizând cum indecizia extremă, cauzată de opțiuni egale, duce la inacțiune și eșec.”
Mă opresc aici, pentru că eu știu că dumneavoastră, spre deosebire de guvernanții dumneavoastră, aveți liber arbitru și sunteți diferiți.
Silviu Popescu
