Tomșani: sesiune-preventivă pentru siguranța elevilor susținută de Poliție

4 0

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea își intensifică activitățile preventive cuprinse în proiectul național „Siguranța în mediul digital” și în mediul rural. Astfel, vineri, 5 februarie 2026, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au susținut o sesiune-preventivă pentru elevi și cadre didactice de la școlile gimnaziale din Tomșani și Foleștii de Sus, în cadrul programelor dedicate „Setează siguranța copilului tău” și „Traficul de droguri nu e combinație”.

În ceea ce privește autoprotecția pentru copii, printr-un dialog interactiv, moderatorii au dat explicații și au prezentat exemple concrete referitoare la importanța:

  • comunicării deschise cu părinții și recunoașterea situațiilor de risc în mediul real și online;
  • memorării a adresei de acasă și a numărului de telefon al părinților, pentru a putea comunica în caz de nevoie/urgență;
  • faptului de a NU accepta cadouri, de a NU urca în mașini și de a NU pleca nicăieri cu persoane necunoscute, fără acordul explicit al părinților;
  • neacceptării atingerii zonele intime și solicitării de ajutor dacă se simte inconfortabil;

În caz de rătăcire, elevii au fost sfătuiți să rămână pe loc (pentru a fi găsit mai ușor) și să solicite sprijin celor din jur.

Programul „Setează siguranța copilului tău” are ca scop promovarea unei culturi a siguranței digitale în rândul familiilor cu copii, prin înțelegerea și schimbarea percepției asupra rolului instrumentelor tehnice de protecție.

Programul vizează menținerea unei relații bazată pe încredere și comunicare deschisă, între părinți și copii, astfel încât copiii să se simtă în siguranță și să vorbească părinților despre problemele sau temerile lor, iar obiectivele specifice ale acestui proiect, lansat în aprilie 2025 și care urmează a fi finalizat în luna martie 2026, sunt:

  • informarea părinților și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ cu privire la riscurile asociate utilizării necontrolate a internetului de către copii și la soluțiile tehnice care pot fi folosite pentru creșterea gradului de protecție a acestora;
  • sprijinirea părinților în dezvoltarea de abilități digitale necesare pentru a contribui la crearea unui mediu digital mai sigur pentru copii;
  • îmbunătățirea cunoștințelor copiilor și adolescenților cu privire la factorii de risc și vulnerabilitățile la care pot fi expuși în timpul utilizării mediului online, precum și la aplicarea măsurilor practice de protecție în mediul digital.

Referitor la siguranța în mediul digital, elevii, între altele, au fost sfătuiți:

  • să NU comunice numele complet, adresa, școala sau fotografii personale persoanelor cunoscute pe internet;
  • să raporteze imediat orice mesaj sau imagine care îl face să se simtă ciudat sau speriat;
  • să anunțe autoritățile sau prin numărul unic de urgență 112 situațiile dăunătoare sau abuzurile.

La acest capitol, moderatorii au relevat și importanța discutării de către părinți, în mod constat, cu copiii despre riscurile existente în mediul online și să îi învețe să nu comunice cu persoane necunoscute.

În context, de asemenea, a fost relevată importanța verificării de către părinți a setărilor de confidențialitate ale conturilor utilizate, limitării publicării informațiilor personale și comunicarea imediată de către copii a oricărei situații de hărțuire, amenințare sau de solicitare suspectă primită în mediul virtual.

În ceea ce privește circulația spre/de la școală, moderatorii i-au îndemnat pe elevi:

  • să traverseze doar prin locuri permise, să privească în ambele direcții (stânga, dreapta, stânga) și să nu alerge lângă carosabil;
  • să urmeze cel mai sigur drum către școală, în grupuri cu alți colegi, evitând zonele izolate;
  • să aibă încredere în propriile sentimente; dacă o situație pare periculoasă, trebuie să plece cât mai repede și să informeze un adult.

În cadrul programului național de prevenire „Traficul de droguri nu e combinație”, elevii au fost îndrumați să discute deschis cu părinții despre efectele nocive ale consumului de droguri și despre consecințele legale ale implicării în astfel de activități.

Moderatorii, totodată, recomandă părinților să supravegheze îndeaproape anturajului copilului, să acorde atenție deosebită, constantă, observării eventualelor schimbări de comportament, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul specializat atunci când apar semnale de alarmă. Toate acestea pot contribui semnificativ la prevenirea consumului și a traficului de droguri în rândul elevilor.

Meritoriu este faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea va continua activitățile de prevenire în unitățile de învățământ din întregul județ, în parteneriat cu părinții și cadrele didactice, în vederea creșterii gradului de siguranță al copiilor.

 

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *