Noi, la Râmnicu Vâlcea, avem pretenția că ne pricepem la handbal. Ca spectatori, bineînțeles.
Am urmărit, din tribune, o echipă care a făcut istorie națională și internațională în handbalul feminin, de la înființarea sa, în 1973, timp de patruzeci de ani. Este vorba despre Oltchim, echipa care și-a trecut în palmares o finală de Champions League (2010), cinci semifinale, Cupa IHF ( 1984 și 1989), Supercupa Europei (1984), Cupa Cupelor (2007), Trofeul Campioanelor (2007). Pe plan intern, Oltchim a câștigat de 19 ori Liga națională, de 14 ori Cupa României și o dată Supercupa României. I-a urmat SCM Râmnicu Vâlcea, învingătoare în Liga națională (2013, 2019), câștigătoare a Cupei României (2020) și a Supercupei (2018, 2020). Semifinalistă în Liga Campionilor (2013) și sfertfinalistă a Ligii europene (2022, 2023). Vitrina este plină cu trofeele obținute de vâlcence la handbal feminin. Și, pe măsura obținerii acestor trofee, publicul vâlcean a dezvoltat o pasiune aparte și, evident, o bună cunoaștere a subtilităților acestui sport de echipă.
La toate acestea m-am gândit pe drumul de la Râmnicu Vâlcea la Budapesta, zilele trecute, când am fost să văd la fața locului Final Four-ul Champions League la handbal feminin. Confruntarea a avut ca protagoniste echipele Brest Bretagne Handball (Franța), CSM București (România), Győri ETO FC (Ungaria) și Metz Handball (Franța). S-au jucat două semifinale: Brest Handball- Győri ETO FC (30-31), Metz Handball-CSM București (32-27), finala mică Brest Handball-CSM București (26-32) și marea finală Győri Audi ETO FC-Metz Handball (29-31). Câștigătoarea Champions League: Metz Handball. Echipa noastră, CSM București, a primit medaliile de bronz în acest an. Dar nu despre rezultatele acestei competiții vroiam să vorbesc aici. Nici despre drumul pe care l-am făcut și care a meritat efortul din toate punctele de vedere. Și nici despre calitatea handbalului jucat de cele patru echipe. Cele mai bune din Europa, în 2026! Noi, vâlcenii, așa cum am spus, suntem obișnuiți cu handbalul de foarte înaltă calitate, care se joacă de peste cincizeci de ani în sala sporturilor din municipiul în care trăim. Uimirea mea este legată de sala MVM Dome din Budapesta, în care m-am aflat alături de cei peste 22.000 de spectatori veniți din toate zările. Impresionantă, într-adevăr! Sunt stadioane de fotbal care nu pot primi atâția spectatori.
MVM Dome din Budapesta o face și spațiile oferite sportivilor și publicului spectator sunt extrem de generoase (vezi imaginile). Și, în acest spațiu sportiv ieșit din comun, am văzut români susținându-și echipa cu un entuziasm pe măsura evenimentului și a spațiului oferit de organizatori. Am fost într-un templu al handbalului european și m-am bucurat de sportul acesta care, pentru noi vâlcenii, înseamnă atât de mult!
Eugen Neață
