Titular în naționala de volei a României, campionul Italiei de anul trecut așteaptă fanii în număr cât mai mare la Cluj-Napoca
Pentru Bela Bartha, vara lui 2026 a avut aproape tot ce putea încăpea în câteva luni din viața unui sportiv: meciuri cu naționala, antrenamente, o nuntă, un transfer important și acum pregătirile pentru Campionatul European. Un singur lucru a rămas pe lista de așteptare: luna de miere.
Centrul naționalei României s-a căsătorit în august cu Andreea, dar nici măcar unul dintre cele mai importante momente din viața sa nu l-a ținut prea mult departe de sala de volei. Pe 9 septembrie începe Campionatul European, iar România va disputa la Cluj-Napoca meciurile din grupa D, alături de Franța, Germania, Letonia, Elveția și Turcia.
„Da, am avut o vară agitată. Prima parte cu Liga Europeană. După aia am avut câteva, două sau trei săptămâni de pauză și ne-am întors înapoi la națională”, a povestit Bela Bartha.
Soția a dus greul cu pregătirile pentru nuntă
Sportivul recunoaște zâmbind că, atunci când a venit vorba despre organizarea nunții, meritul principal nu îi aparține. „Am apucat să facem niște chestii, dar soția mea s-a ocupat de toate”, a spus internaționalul român. Primele pregătiri au început încă din perioada în care juca în Italia: „Telefoanele, să zic așa, în mare parte au fost date din Italia, de când eram încă în Italia, dar chestiile s-au pus pe foaie după ce am ajuns acasă”.
Nunta a adus și una dintre cele mai frumoase povești din ultimii ani ai carierei sale. Naș i-a fost slovenul Jan Kozamernik, fostul său coleg de la Itas Trentino. Amândoi sunt centri și, inevitabil, au fost și concurenți pentru un loc în teren. În sezonul în care au împărțit vestiarul, Trentino a devenit campioana Italiei, Bartha devenind primul voleibalist român care a cucerit titlul în Peninsulă. În meciul decisiv al finalei din 2025, atât Kozamernik, cât și Bartha s-au aflat în lotul lui Trentino, jucând pe rând.
Dincolo de concurență, accidentările prin care au trecut cei doi au contribuit decisiv la apropierea lor. „Da, este un prieten foarte bun al meu și m-am înțeles foarte bine cu el în Italia, iar ce m-a impresionat cel mai mult la el este caracterul pe care l-a avut. Amândoi am fost accidentați, am trecut prin momente grele și de acolo mi-am dat seama că este un caracter de nota 10. M-am înțeles foarte bine cu el, Andreea s-a înțeles foarte bine cu soția lui și ne bucurăm că avem ocazia să avem o așa pereche de nași”, a declarat Bartha.
Rivalitatea dintre cei doi a existat, dar nu a trecut niciodată dincolo de limitele normale ale sportului. „Da, eram rivali. Juca el în fața mea când eram accidentat, după aia când s-a accidentat el am intrat eu în teren, dar rivalitatea asta este bună, dar cu limitele pe care le avem noi”, a explicat românul.
Și dacă pregătirea unui meci de Campionat European poate dura zile întregi, dansul mirilor nu a necesitat aceeași strategie complicată. Întrebat dacă a fost mai greu să pregătească dansul de nuntă sau un meci de la European, Bartha a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: „Cred că un meci. N-am făcut nimica special la dans”.
Luna de miere? Cel mai probabil, anul viitor
După nuntă, în mod normal ar fi urmat luna de miere. Numai că programul unui internațional român care tocmai a făcut și un transfer în una dintre cele mai puternice ligi ale lumii nu prea lasă loc pentru așa ceva. Bartha a semnat în această vară cu Asseco Resovia Rzeszów, clubul polonez oficializând transferul său la finalul lunii iulie.
Așa că luna de miere a fost amânată: „Nu, acum nu avem nicio șansă. Așteptăm Europeanul, după European o să trebuiască să vorbesc cu cei din Polonia să văd dacă pot să primesc câteva zile libere, să am timp să ne mutăm, să ne ducem toate bagajele acolo. Lună de miere cel mai probabil la anul”, a mărturisit voleibalistul.
Iar mutarea unui sportiv care a strâns lucruri după doi ani petrecuți deja în străinătate nu se face tocmai cu un geamantan de cabină. Întrebat dacă toate bagajele încap într-o mașină, Bela a găsit rapid soluția: „Cred că cu ne vom muta cu duba mai bine. Sunt foarte multe lucruri”.
Surpriza numită Gianni Crețu
Transferul în Polonia i-a mai adus o surpriză foarte plăcută. Atunci când a ales Resovia, Bela Bartha nu știa că va ajunge să fie antrenat de unul dintre cei mai valoroși tehnicieni români din toate timpurile. Pe 16 august, Asseco Resovia a anunțat oficial instalarea lui Gheorghe „Gianni” Crețu pe banca echipei. „ Când am semnat cu Resovia, Gianni Crețu nu avea nicio legătură, nici măcar nu fusese contactat de cei de la Resovia. Am ales Resovia pentru că mi s-a părut că acolo o să fie următorul loc în care o să pot să mă dezvolt. După, când am aflat că vine Gianni Crețu antrenor, m-am bucurat enorm pentru că o să am ocazia să lucrez cu el. Este cel mai bun antrenor român din momentul de față. Dar în momentul în care eu am ales Resovia, nu avea cu el nicio legătură”, a spus Bartha.
Coincidențele nu se opresc aici. Bartha este originar din Ocna Mureș, iar Crețu are de câțiva ani casă în oraș. Practic, cei doi vor trece de la statutul de vecini în România la cel de jucător și antrenor în Polonia. „Acum toată Ocna Mureș o să învețe poloneză”, a glumit Bela, care a dezvăluit și dacă e vecin sau nu cu viitorul lui antrenor: „Aproape suntem venici. E mic orașul, deci suntem aproape”.
Înaintea Poloniei vine însă Europeanul
Toate planurile pentru viitor sunt, deocamdată, puse în așteptare. Pentru Bartha și colegii lui există o singură prioritate: Campionatul European. România vine după performanța extraordinară de la ediția precedentă, când a ajuns până în sferturile de finală și s-a clasat pe locul 7. Iar centrul naționalei nu vrea să coboare ștacheta. „Obiectivul meu? Ca rezultat echipe să fie cel puțin ca cel de data trecută. Cel puțin locul șapte sau mai sus, bineînțeles”, spune Bartha.
De această dată, tricolorii vor avea și avantajul terenului propriu. Cele 15 partide ale grupei de la Cluj-Napoca se vor disputa între 9 și 16 septembrie, la BT Arena. Pentru jucători, o sală plină poate face diferența. „Da, cred că o să fie mai ușor. Nu știu neapărat dacă mai ușor, dar cred că energia cu care să ne împingă ei de la spate o să fie destul de mare. Îi așteptăm în număr cât mai mare la sală să ne ajute la fiecare punct, să fie alături de noi la fiecare punct și să ne bucurăm împreună de victoriile ce vor urma”, este mesajul lui Bela Bartha pentru suporteri.
Până atunci, nu există scurtături. Mai sunt antrenamente și multe mingi de preluat și atacat înainte ca România să intre pe teren la Cluj. „Simt că ușor, ușor o să se apropie Campionatul European. Până în momentul în care o să înceapă campionatul european, noi o să încercăm să ne îmbunătățim la fiecare antrenament și să dăm tot ce avem mai bun la European”, spune internaționalul român.
Pentru Bela Bartha, ordinea lucrurilor este așadar stabilită: mai întâi Europeanul în fața propriilor suporteri, apoi mutarea în Polonia. Iar luna de miere poate să mai aștepte.
Programul Grupei D a Campionatului European – Cluj-Napoca
9 septembrie
20.00 România – Letonia
10 septembrie
17.00 Franța – Elveția
20.00 Turcia – Germania
11 septembrie
17.00 Germania – Letonia
20.00 Elveția – România
12 septembrie
17.00 Franța – Turcia
20.00 România – Germania
13 septembrie
17.00 Elveția – Turcia
20.00 Letonia – Franța
14 septembrie
17.00 Germania – Elveția
20.00 România – Turcia
15 septembrie
17.00 Letonia – Elveția
20.00 Franța – Germania
16 septembrie
17.00 Turcia – Letonia
20.00 Franța – România