(campania mea)
2025-2026
Pe parcursul ultimilor ani, am inițiat o serie de acțiuni parlamentare (interpelări adresate Guvernului României și ministerului de specialitate) și o campanie de comunicare, prin intermediul presei și al paginii mele de Facebook. Subiectul, unul care preocupă pe vâlceni: legătura rutieră a municipiului Râmnicu Vâlcea și a județului Vâlcea cu autostrada Sibiu-Pitești. Guvernul României a aprobat în urmă cu puțin timp indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Tronsonului 2 din DN 73C, drumul care va conecta Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu-Pitești! Se anunță un proiect în valoare de 770 milioane lei, în cadrul căruia este prevăzută modernizarea și lărgirea a 13 km din DN 73C, între Râmnicu Vâlcea și Tigveni, construirea unui sector nou de 2,4 km (cu 4 benzi de circulație), pentru ocolirea localității Tigveni, realizarea legăturii directe cu autostrada – prin nodul rutier Tigveni – și 3 sensuri giratorii noi, plus 7 poduri și pasaje reabilitate. Reiau aici o serie de fragmente din articolele publicate de mine în presă și pe pagina personală de comunicare, în chip de jurnal al unei acțiuni menite să convingă pe decidenții naționali să adopte o hotărâre de tipul celei adoptate acum. Un drum modern va lega în curând Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești. O victorie mică, dar o victorie necesară pentru accesul vâlcenilor la autostradă. Continuăm campania pentru drumul expres, așa cum am promis! Urmează jurnalul campaniei personale pe care am dus-o până acum (vezi imagini). Articolele pot fi citite integral pe pagina mea de Facebook urmărind data la care au fost publicate.
Eugen NEAȚĂ, deputat
2025, mai 8 : Au trecut deja câțiva ani de la proiectarea autostrăzii Pitești-Sibiu. Acelor ani li s-au adăugat deja alți ani, în care autostrada se construiește deja. Nicio idee și niciun proiect pentru drumul potrivit care să lege Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești. În ceea ce mă privește, sunt întotdeauna pregătit să inițiez în Parlamentul României o lege sau o modificare legislativă care să ajute la realizarea drumului de legătură al vâlcenilor cu autostrada Sibiu-Pitești. (Problema fundamentală a județului Vâlcea)
2025, mai 14 : L-am întâlnit zilele acestea pe ministrul Sorin Grindeanu și i-am cerut sprijinul pentru informarea vâlcenilor în legătură cu construcția drumului care ar urma să dea acces municipiului Râmnicu Vâlcea și vâlcenilor, în general, la aceste rute de transport modern și rapid. În numai câteva ore de la întâlnirea noastră, echipa sa ministerială mi-a transmis informațiile cerute, clare și la obiect. În rezumat, nu există încă un proiect concret pentru o legătură a orașului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Pitești-Sibiu. (…)În calitatea mea de deputat, răspund cererii pe care mi-au transmis-o mulți vâlceni îngrijorați de tăcerea care se așternuse pe acest subiect. (Între autostradă și drumuri expres)
2025, mai 29 : Am primit o scrisoare adresată de Camera de Comerț și Industrie Vâlcea parlamentarilor și principalelor instituții administrative vâlcene, în legătură cu realizarea unei legături rutiere cu autostrada Sibiu-Pitești. Camera de Comerț și Industrie Vâlcea este o instituție reprezentativă pentru economia vâlceană. (…)În adunarea generală a acestei instituții prestigioase, firmele s-au întrebat și au întrebat în mod public ce se întreprinde la nivel județean în legătură cu conectarea rutieră a municipiului Râmnicu Vâlcea și a județului Vâlcea la autostrada Sibiu-Pitești, a cărei construcție înaintează în ritm foarte bun. (Este sau nu este acces la autostradă, pentru vâlceni?)
2025, iunie 2 : Eu cred că problema legăturii noastre, a vâlcenilor, cu autostrada Sibiu-Pitești a devenit o bătălie. O bătălie care ar fi trebuit dată la timp și câștigată până acum. O bătălie dintr-un război care trebuie să ne asigure victoria integrării depline în lumea modernă în care trăim. (…)Accesul la autostrada Sibiu-Pitești este o oportunitate de creștere economică și socială de neratat. Bătălia aceasta nu se poate câștiga din vârful pixului, amintindu-ți de ea din când în când. Eu cred că trebuie proclamată ca subiect prioritar și tratată ca atare de toată lumea care poate contribui cu adevărat la rezolvarea ei. (Bătălia care trebuie câștigată cât mai curând)
2025, iunie 16 : Am întrebat oficial, în calitate de deputat în Parlamentul României, ce se întâmplă și ce-i de făcut. Întrebările mele au ajuns deja la Ministerul transporturilor și la Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR). Obiectivul întrebărilor puse este demararea procedurilor pentru construirea unui drum de mare viteză și nimic altceva. (…)Șase întrebări menite să pună în mișcare mecanisme guvernamentale și politice naționale în favoarea intereselor pe care le au vâlcenii în totalitatea lor. (Ne conectăm sau nu la drumuri expres și autostrăzi?)
2025, iulie 15 : În calitate de deputat, am adresat întrebări Ministerului transporturilor și am aflat că nu există proiecte de investiții în acest sens. Am comunicat imediat acest răspuns și, urmare a deschiderii acestei discuții, câteva voci locale și-au spus părerea despre subiect, vital pentru viitorul societății vâlcene. Am mers mai departe cu întrebări adresate direct Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR). Au sosit răspunsurile (…) Rămânem însă destul de departe, în timp, de obținerea unui acces rutier al municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Pitești, ne spune răspunsul Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR) răspunzând la cele șase întrebări pe care i le-am adresat în calitate de deputat vâlcean în Parlamentul României. Rămân la părerea că împreună, oameni și instituții vâlcene, trebuie să menținem viu acest subiect pe agenda decidenților naționali. (Mai aproape sau mai departe de autostrada Sibiu-Pitești?)
2025, noiembrie 19 : Anul 2026 și următorii ar trebui să fie, pentru noi, vâlcenii, anii conexiunii cu autostrada Sibiu-Pitești. Anii în care drumul expres, necesar pentru a putea folosi autostradă, să fie obiectivul nostru principal. Primul pe listă și menținut în poziția aceea până la realizarea lui. (…)Am scris în repetate rânduri aici, pe acest subiect. Am cerut informații de la ministerul de profil punând întrebări în Parlamentul României sau discutând direct cu responsabili de vârf din această instituție. (Legăm Râmnicu Vâlcea de autostradă sau nu?)
2025, noiembrie 26 : Reiau subiectul drumului nostru spre autostrada Sibiu-Pitești. Au apărut noutăți. Când te preocupă ceva cu adevărat, informațiile vin să te ajute să înaintezi. Întotdeauna. Am discutat recent cu profesioniști ai domeniului. Oameni implicați la nivel național în dezvoltarea strategică a căilor de comunicație terestră. Oameni care știu, pas cu pas, cum a decurs fiecare etapă a punerii în fapt a autostrăzii Sibiu-Pitești și a legăturilor cu această autostradă. De la studiile de prefezabilitate și până la proiectarea și execuția lucrărilor. (Pe urmele drumului spre autostradă)
2025, decembrie 5 : Sunt deja câțiva ani de când am deschis subiectul în articolele publicate de mine în calitate de deputat în Parlamentul României. Am folosit până acum toate mijloacele de comunicare pe care le am la îndemână în această calitate: întâlnirile cu presa și paginile publicațiilor locale, pagina personală de socializare, urmare a unor întâlniri cu persoane implicate în strategia de dezvoltare a căilor rutiere din România, inclusiv funcționari și miniștri ai transporturilor, întrebări și interpelări adresate prin intermediul parlamentului instituțiilor naționale din acest domeniu. Săptămâna trecută am avut din nou discuții directe cu specialiști și am relatat aici conținutul acelor discuții. Urmare a acelei întâlniri, am redactat o nouă întrebare adresată Ministerului transportului și infrastructurii (…) Mai mult, am formulat dorința ca, în cazul etapizării viitoarei construcții, să se aibă în vedere cu prioritate realizarea segmentului Râmnicu Vâlcea-Tigveni. Știu despre intenția, foarte avansată, a reabilitării/modernizării drumului național 73C, ca o soluție provizorie de descărcare a traficului dinspre autostrada Sibiu-Pitești spre Râmnicu Vâlcea și m-am interesat dacă Guvernul României a luat o hotărâre în acest sens (…)Eu am pornit această campanie cu multă vreme înainte și o voi continua cu toate mijloacele care îmi stau la dispoziție. (Pe urmele drumului expres pentru vâlceni)
2025, decembrie 12 : Fiecare dintre senatorii și deputații români are datoria de a-și expune public atitudinea favorabilă, ezitantă sau nefavorabilă într-o chestiune care îi privește direct pe alegătorii săi. Drumul expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni este un subiect de maximă importanță pentru noi – cei din județul Vâlcea – și are deja o întârziere generată de ezitări și de pierderi de timp, din motive greu de înțeles acum. Toți cei care pot ajuta la realizarea lui ar trebui să acționeze cât mai rapid, coordonat, dacă e posibil, și fără prea multe orgolii și îngrijorări. Esențial este, desigur, să avem acel drum cât mai curând. (Despre ezitări, despre unitate și despre curaj)
2025, decembrie 19 : „Vâlcea are nevoie de unitate, nu de ezitări. Dacă liderii locali politici, economici și administrativi nu reușesc să se așeze la aceeași masă pentru acest proiect, atunci este datoria societății civile, a mediului de afaceri și a tuturor celor preocupați de viitorul județului să le reamintească ce înseamnă interesul public. Drumul expres nu este al unui partid și nici al unui singur parlamentar. Este al Vâlcii. Iar cei care pot ajuta la realizarea lui ar trebui să acționeze rapid, coordonat și fără orgolii” a scris un cititor. Nu comentez nimc pe marginea acestui mesaj. Sunt flatat de aprecieri și, la rândul meu, îngrijorat de lipsa unei atitudini politice, administrative și civile mai energice pe acest subiect. (Daruri primite de la cititori)
2026, ianuarie 26 : Zilele trecute a ajuns în Parlamentul României răspunsul la interpelarea mea de luna trecută, pe tema drumului expres de la Râmnicu Vâlcea la autostrada Sibiu-Pitești. Am trimis patru întrebări și am primit patru răspunsuri urmate de semnătura ministrului transporturilor, Ciprian Constantin Șerban (vezi imagini). În sinteză, din primul răspuns aflăm că, în urmă cu câteva luni, ministerul a ales deja varianta de traseu de clasă II, aflată acum în perioada de evaluare cost-beneficiu. Mai exact, este vorba despre modernizarea drumului național 73C, pe o lungime de circa 13,4 km, pe traseul Râmnicu Vâlcea-Tigveni. (…)Ce-i de făcut? Rămân la părerea că nu trebuie să ne împăcăm cu gândul de a nu avea un drum expres între principalul nostru municipiu și cea mai apropiată autostradă care duce în toate direcțiile în care avem nevoie să ne deplasăm. Nu cred că trebuie să abandonăm idee unui drum expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni, nici acum, nici în viitorul apropiat și în nici un alt fel de viitor. (Drumul care nu mai vine)
2026, februarie 9 : E de muncă pentru a obține solidaritatea necesară adoptării unei inițiative legislative. Solidaritatea are nevoie de efortul celui care o dorește și mă gândesc că, atunci când nu am obținut-o, este și pentru că nu am muncit eu destul de mult. M-ar întrista să cred că absența susținerii pentru una sau alta este din alte motive decât munca mea. Nu pot crede că susținerea în forță a unui drum expres Râmnicu Vâlcea-Autostrada Sibiu-Pitești lipsește din atitudinea unora din neputință sau din dezinteres, ca să dau un exemplu mai recent. (Solidaritatea pentru binele comun)
2026, februarie 13 : Zilele trecute, am primit la Parlamentul României răspunsul la încă una dintre interpelările pe care le-am adresat Ministerului transportului și infrastructurii în legătură cu drumul expres de care avem nevoie pentru a ajunge din Râmnicu Vâlcea pe autostrada Sibiu-Pitești. (…)Am reluat în interpelarea despre care este vorba aici toate argumentele pe care le putem avea pentru a convinge și pentru a grăbi realizarea unei legături civilizate cu autostrada Sibiu-Pitești. Râmnicu Vâlcea riscă să rămână singurul municipiu reședință de județ fără legătură rapidă cu o autostradă. (Și – încă o dată – despre drumul expres)
2026, martie 11 : Eu, în calitate de parlamentar, voi continua să țin acest subiect în atenția publicului, a persoanelor și a instituțiilor locale și regionale și a instituțiilor guvernamentale, insistând pe urgență, în primul rând. Pregătesc noi și noi interpelări pe acest subiect. Între timp, șoferii vâlceni și cei aflați în tranzit își conduc vehiculele printre căruțe, animale și oameni pe drumul ca vai de el de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni. (Autostrada Sibiu-Pitești, cel mai aproape de vâlceni)
2026, martie 13 : Singura noastră dorință neîmplinită încă este acest drum de douăzeci de kilometri, pe care să putem ajunge pe autostrada Sibiu-Pitești, în condiții sigure și civilizate. Alții au cerut sute de kilometri de drumuri expres și de autostrăzi și au primit locuri prioritare pe lista de investiții a statului român. S-o facem și noi mai des și mai apăsat decât până acum. Autostrada se grăbește spre Țara Loviștei și spre Sibiu iar noi încă nu știm nimic despre drumul Râmnicu Vâlcea-Tigveni, pe care vâlcenii să poată ajunge pe ea. (Fără legătură cu autostrada Sibiu-Pitești)
2026, martie 17 : Stiripesurse.ro a publicat ieri un text care începe așa: „Consiliul Județean Dolj și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au inițiat parteneriatul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al drumului expres Craiova–Calafat, un proiect strategic care va conecta sudul României la coridoarele europene de transport” (…) Când vom citi oare în presa națională o știre care să ne vorbească despre parteneriatul semnat de consiliile județene Vâlcea și Argeș cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru demararea proiectului de drum expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni? (Doar dacă vrei, poți!)
2026, martie 30 : Seria mea de articole publicate în ultimii ani pe această pagină își arată rezultatele și în plan local și regional, de la un timp. Pe măsură ce am povestit aici dialogul pe care l-am stabilit cu guvernul și cu Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, cărora le-am adresat întrebări și interpelări prin intermediul Parlamentului României, au apărut reacții din ce în ce mai vocale în susținerea interesului nostru comun și în plan local și regional. Recent, am avut o lungă și productivă discuție cu reprezentanți locali, pe subiectul care ne preocupă pe toți: drumul rapid de deplasare de la Râmnicu Vâlcea până pe autostrada Sibiu-Pitești. (…)Sper ca discuțiile pe care le-am avut recent să înalțe valul vâlcean de susținere a unui proiect de drum expres de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni inaugurat cât mai aproape de momentul deschiderii oficiale a autostrăzii Sibiu-Pitești. Sunt ceva mai optimist în acest sens. De la un timp. (Sunt ceva mai optimist)
2026, aprilie 20 : Vineri am avut o discuție cu mai mulți ziariști vâlceni, la biroul meu de parlamentar din municipiul Râmnicu Vâlcea. Un grup destul de numeros, cei mai activi, specializați în marea lor majoritate în chestiuni de interes administrativ local și regional. (…)De data aceasta ne-am concentrat cu toții asupra subiectului central al interesului nostru comun. Calea de a obține în timp util o legătură rutieră convenabilă, modernă și la timp, pentru drumul care să ne ducă pe autostrada Sibiu-Pitești. În urmă cu câțiva ani, am declanșat acest subiect în mass-media și în Parlamentul României. Am formulat o serie de interpelări adresate Guvernului României și ministerului de specialitate în legătură cu drumul expres de care este nevoie pentru a-i duce pe vâlceni pe autostradă. Am informat permanent despre stadiul întrebărilor puse de mine și despre răspunsurile primite, multe dintre ele foarte utile prin informațiile oferite. (…)Mass-media vâlceană s-a asociat, iată, acestui demers și publică deja articole. (Toți pentru drumul expres Râmnicu Vâlcea-Tigveni!)
2026, mai 8 : Cu ceva timp în urmă, am scris aici despre întâlnirea pe care am avut-o cu președintele Constantin Rădulescu pentru a ne coordona activitatea în direcția obținerii unei soluții, a unui proiect și a unei forme de finanțare pentru legătura dintre muncipiul Râmnicu Vâlcea și autostrada Sibiu-Pitești. Am reluat atunci toate acțiunile pe care le-am inițiat în nume personal în Parlamentul României pentru a determina ministerul de specialitate să urgenteze identificarea unei soluții pentru drumul expres care ne desparte de această autostradă, pe traseul de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni. Interpelări adresate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și guvernului, în mod repetat. Întâlniri mai mult sau mai puțin oficiale, discuții și informări reciproce pe parcursul câtorva ani. Am realizat personal aceste acțiuni pentru a arăta interesul maxim pe care îl au vâlcenii în a solicita o investiție serioasă, realizată în timp util, în ritmul în care se construiește această autostradă. Am convenit cu ocazia întâlnirii pe care am avut-o cu președintele Constantin Rădulescu, să mențin acest dialog și să căutăm împreună și alte mijloace pentru a-i determina pe decidenți să identifice cât se poate de repede o soluție pentru drumul modern care ne trebuie pentru a-i duce pe vâlceni până la Tigveni, pe autostrada Sibiu-Pitești. (Vâlcenii, în drum spre autostradă)
2026, iunie 17 : În urmă cu câteva zile, presa națională informa că șoferii ar putea circula cu șase luni mai devreme pe un nou tronson din autostrada Sibiu-Pitești. Este vorba chiar despre segmentul de care ar fi trebuit să fim noi, vâlcenii, legați printr-un drum expres, dacă el s-ar fi aflat cel puțin pe hârtie, ca să zic așa. Dar nu se află, cum scriu de mai mulți ani aici, semnalând că Râmnicu Vâlcea se găsește în pericol real de izolare față de orice arteră rapidă de circulație (…) Nu am mai multe mijloace pentru a-i determina pe decidenți să găsească o soluție rezonabilă pentru construcția acestui drum. În calitate de deputat vâlcean, am cerut în mod oficial guvernului și ministerului de specialitate să informeze dacă există sau nu un proiect pentru acest drum, vital pentru cei care trăim și muncim în această regiune. (Autostrada care se grăbește pe lângă noi)