Județul Vâlcea se menține în topul destinațiilor turistice din România, ocupând locul al șaselea la nivel național în ceea ce privește numărul de turiști înregistrați în primele șapte luni ale anului 2026, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Vâlcea este devansat de județul Constanța, municipiul București, Brașov, Cluj și Bihor.
În interiorul județului, Călimănești se detașează ca principală destinație turistică, concentrând 56% dintre turiștii care au ales Vâlcea. Pe următoarele locuri se află Băile Olănești, cu 18%, Băile Govora, cu 9%, și municipiul Râmnicu Vâlcea, cu 8%. Voineasa a atras 2% dintre turiști, în timp ce Malaia, Drăgășani, Măciuca, Brezoi și Măldărești au înregistrat câte 1%.
Potrivit primarului orașului Călimănești, dr. Florinel Constantinescu, în primele șapte luni ale anului, stațiunea a înregistrat 348.397 de înnoptări, din totalul de peste 600.000 raportate la nivelul județului. Astfel, Călimănești a concentrat mai mult de jumătate dintre înnoptările turistice din Vâlcea și peste 2% din totalul înnoptărilor înregistrate la nivel național.
„Mai mult de jumătate, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani. (…) Dintre cele peste șase sute de mii de înnoptări ale turiștilor în primele șapte luni, în județul Vâlcea, 348.397 s-au petrecut la Călimănești. Clienții stabilesc întotdeauna performanța economică în turism, iar aceasta este, fără îndoială, maximă la Călimănești”, a declarat primarul Florinel Constantinescu.
Edilul subliniază că interesul turiștilor este însoțit de investiții atât în infrastructura publică, cât și în dezvoltarea sectorului privat. Administrația locală continuă proiectele de modernizare și dezvoltare a localităților componente, cu accent pe infrastructură și mobilitate urbană. În paralel, sunt extinse și modernizate rețelele de apă și canalizare, iar proiectele din domeniul educației și transportului public se află, de asemenea, în diferite etape de implementare.
„Răspundem acestui interes cu și mai multe investiții publice și particulare. Continuăm seria lucrărilor de modernizare și de dezvoltare a tuturor localităților componente, în cadrul unor proiecte de mare anvergură, destinate infrastructurii și mobilității urbane, în primul rând”, a mai precizat primarul.
La aceste investiții se adaugă proiectele derulate de mediul privat, în special în zona unităților de cazare, a bazelor de tratament și a facilităților de agrement. Potrivit administrației locale, dezvoltarea concomitentă a infrastructurii și a serviciilor turistice contribuie la consolidarea poziției Călimăneștiului între principalele destinații turistice din județ și din țară.