Expoziție retrospectivă Maria Constantin, la 100 de ani de la naștere, la Călimănești

11 0

Primăria Orașului Călimănești, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizează expoziția retrospectivă de acuarelă și desen „Nu sunt omul mileniului trei…” – Maria Constantin, 100 de ani de la naștere. Evenimentul este găzduit de Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” din Călimănești, în perioada octombrie–noiembrie.

Născută la București, la 21 ianuarie 1916, în familia avocatului Arnold Schwefelberg, Maria Constantin și-a început formarea artistică la Academia Liberă de Pictură înființată de M.H. Maxy, continuând apoi studiile la Academia Liberă „Hristea Guguianu”. În cadrul academiei lui Maxy, le-a avut colege pe Alma Redlinger, Eva Cerbu, Lelia Zuav David, Yvonne Hasan și Tia Peltz.

În paralel cu pregătirea artistică, la îndemnul tatălui său, a urmat Facultatea de Filologie Modernă, unde i-a avut profesori pe M. Isbășescu, Tudor Vianu, George Călinescu și Gheorghe Oprescu. Această dublă formare avea să contribuie la diversitatea preocupărilor sale artistice, de la pictură și acuarelă până la grafică și ilustrație de carte.

În 1948, Maria Constantin a devenit membră a Uniunii Scriitorilor, Artiștilor și Ziariștilor, participând ulterior în mod constant la expoziții republicane și municipale, precum și la manifestări dedicate acuarelei și graficii de carte. Din 1951, s-a alăturat Uniunii Artiștilor Plastici din România.

De-a lungul carierei, artista a organizat 17 expoziții personale în România, Grecia, Israel și fosta Republică Federală Germania. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții de grup, în țară și în străinătate, în perioada 1946–2005. Activitatea sa a inclus și o importantă contribuție la ilustrația de carte, semnând lucrări pentru volume ale Veronicăi Porumbacu, Mariei Banuș și lui Victor Eftimiu, precum și pentru numeroase cărți destinate copiilor.

Opera Mariei Constantin a fost readusă în atenția publicului și prin două expoziții retrospective organizate postum, în 2013 și 2018. Artista s-a stins din viață în 2013, la București, lăsând în urmă o creație diversă, care îmbină sensibilitatea plastică și pasiunea pentru literatură.

Expoziția „Nu sunt omul mileniului trei…” a fost vernisată miercuri, la Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” din Călimănești, oferind publicului prilejul de a redescoperi parcursul și opera unei artiste importante pentru arta românească.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *