Cinci doctori au cerut să se ia atitudine împotriva legii carantinării, care „lasă poarta deschisă abuzurilor”

728 0

Cinci doctori au cerut Colegiului Național al Medicilor, sindicatelor și asociațiilor profesionale să ia atitudine împotriva legii carantinării, care „lasă poarta deschisă abuzurilor”

Cinci medici au semnat o scrisoare în care solicită sindicatelor și Colegiului Medicilor o poziție oficială imediată legată de noua Lege a carantinării și izolării. Aceștia își exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost concepută legea aflată în prezent la Senat, criticând faptul că li se va putea impune detașarea fără să li se ceară acordul, precum și că vor fi obligați să ia decizii care privesc libertatea și bunurile pacienților, potrivit Mediafax, preluat de Romanian Global News.

„Este o lege care îi vulnerabilizează și care lasă poarta deschisă abuzurilor”, consideră medicii semnatari ai scrisorii: Dr. Livia Davidescu, Dr. Manuela Predilă, Dr. Alina Martău, Dr. Bogdan Lăzescu și Dr. Albert Claudiu. „Suntem medici, nu gardieni, nici polițiști, nici magistrați să putem decide privarea de libertate și de bunuri”, adaugă aceștia.
Totodată, ei deplâng lipsa acută de fonduri în sistem și faptul că în ultimii 30 de ani nu s-au construit unități sanitare noi, cu foarte puține excepții.
„Suntem, azi, într-un moment cu totul aparte în care asistăm la încercarea limitării libertății prin elaborarea unei legi nedrepte.
În care medicii sunt obligați să ia decizii în privința libertății și bunurilor pacienților.
În care medicilor li se impune să accepte ca toți copiii minori ai celor carantinați, deci și propriii copii, dacă se vor afla în această situație, să fie preluați de Asistența socială.
În care medicii sunt obligați să accepte detașarea fără acord, oriunde dorește o autoritate a statului. Departe de familie, de oricine are nevoie de serviciile lor medicale.
Suntem medici, nu gardieni, nici polițiști, nici magistrați, să putem decide privarea de libertate și de bunuri.
Suntem doar medici pentru pacienții noștri. Și așa vrem să rămânem. Asta e menirea noastră, să îngrijim și să vindecăm.
Nu putem face asta, dacă o lege, în loc să ne protejeze drepturile, ne vulnerabilizează și lasă „poarta” deschisă abuzurilor…pentru noi și pacienți deopotrivă.
Legea este pentru noi toți.
Legea protejează pacienții asimptomatici cu COVID-19, care nu pot fi constrânși să fie internați, carantinați, izolați, fără consimțământul lor.
Pentru că e anticonstituțional.
Legea protejează și pacientii cu afecțiuni psihice ce nu pot fi internați decât cu consimțământul lor.
Pentru că e anticonstituțional.
Dar e Constituțional să aplici alt regim medicilor? Întregului personal medical?
Corpul medical ține piept îmbolnăvirilor de Covid-19 de aproape 4 luni.
Fără nicio ezitare.
Tocmai de aceea, încălcarea drepturilor cetățenești, prin adoptarea unor măsuri abuzive, îndreptate împotriva corpului medical nu sunt justificate nici legal, nici epidemiologic, și, mai cu seamă, în niciun caz, moral.
Drepturile noastre sunt drepturile tuturor. Și reciproca e perfect valabilă.
Înainte de a fi medici, suntem cetățeni ai acestei țări, cu drepturi egale. Singura resursă pe care s-a bazat necondiționat și fără limite sistemul sanitar a fost resursa umană.
Medici și asistente, infirmiere și îngrijitoare, brancardieri, personal sanitar și auxiliar, au fost la datorie.
Ei au putut rezista, în plină pandemie, în costume de protecție la 38 de grade, în cabinete, săli de operații, saloane de pacienți, UPU, ATI, în laboratoare, săli de CT, în ambulanțe.
Tineri sau mai puțin tineri, sănătoși sau mai puțin sănătoși, oamenii în halate albe au rezistat.
Nu au făcut pasul înapoi.
Autoritățile au raportat 3.355 de cadre medicale infectate, în aproape 4 luni de pandemie.
Dacă după 4 luni nu există un număr enorm de decese cauzate de Covid-19, asta se datorează în primul rând eforturilor lor, de multe ori dincolo de limita posibilului. Ei au putut. Nu au spus „atât s-a putut”, precum Statul Român, de 30 de ani incoace.
Sintagma aceasta nu caracterizează personalul medical. Datorită nouă, oamenilor săi, supraviețuieste sistemul.Cu toate problemele sale, generate de lipsa de viziune a politicienilor.
Sistemul sanitar din România este cel mai slab din întreaga Uniune Europeană. Nu o spunem noi, o spun Rapoartele Uniunii Europene, de trei ani incoace.
Suntem pe ultimul loc la cheltuielile alocate pentru Sănătate, având sistemul cel mai prost finanțat. De 30 de ani încoace, nu s-au găsit resuse. Și nu avem doar o lipsă acută de fonduri, dar și de legi.
Nu avem legi sanitare care să umple vidul legislativ fără precedent. Fără definiția actului medical, a gărzii, a carantinării, izolării.
De 30 de ani nu s-a construit nici un spital nou, funcțional, din fonduri publice, cu excepția celui din Mioveni.
Nu s-a putut mai mult, știm. Noi, ca și corp profesional, am putut întotdeauna. Chiar cu prețul vieții sau al sănătății noastre. Solicităm tuturor celor care reprezintă profesia luarea de pozitie oficială, neîntârziat.
Este obligația celor ce ne reprezintă, a Colegiului Național al Medicilor, a sindicatelor reprezentative pe ramură, a tuturor asociațiilor profesionale ai căror membri suntem prin lege.
Nu vrem privilegii, vrem doar respectarea drepturilor fundamentale ale noastre și ale pacienților noștri.
Dar nu vrem să ne transformăm în ceea ce nu dorim să fim.
Vrem să rămânem MEDICI.
Semnatari: Dr. Livia Davidescu, SCJU CRAIOVA, Dr. Manuela Predila, Maternitatea Bucur Bucuresti, Dr. Alina Martau, UPU Pitești, Dr. Bogdan Lazescu, SCJU Tg Mures, Dr. Albert Claudiu, SCJU Miercurea Ciuc”, se arată în scrisoarea transmisă de cei 5 spre publicare agenției Mediafax.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *