Sfântul Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie), la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral.
Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.
La fel ca Sân-George și Sâmedru, Sânt-Ilie a preluat numele și data celebrării, de la un sfânt creștin – Sfântul Prooroc Iile.
Că divinitate solară și meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotăraște unde și când să bată grindina.
În perioada să pământeană, Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi, la indemnul diavolului, dar le-a ispășit în moduri diferite
Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer, într-o trăsură cu roți de foc, trasă de cai albi, înaripați.
În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăznește, cu biciul său de foc, îi pedepsește pe toți diavolii, pentru răul pe care i l-au pricinuit.
Că divinitate populară a Soarelui și a focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiții, mai ales în mediile păstorești.
În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepiști), se dezbrăcau și, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă.
Dacă, în noaptea dinspre Sfântu Ilie, visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși, iar dacă visau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuioc, ce erau puse la uscat, în podurile caselor, sub streșini sau în cămări.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfințit, după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenușa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gura.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat și astăzi.
În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur, pe lumea cealaltă.
De Sfântul Ilie, românii își aminteau de sufletele celor care nu mai sunt printre noi, în special de cele ale copiilor morți. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau, ca să dea de pomană merele căzute.
De Sfântul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).
Și astăzi de mai crede că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. Dacă plouă, va ploua 20 de zile.
La sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați curați, trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil, femeile neavând voie să intre în stupina.
Apoi, se duceau la biserică faguri, mere și miere, spre binecuvântar și se împărțeau de pomană.
După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor, de a apăra stupii de furtul manei și se transforma într-o adevărată petrecere, cu cântec și joc. Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei care știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.
Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima oară după urcarea oilor la stână. Cu aceasta ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor, furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migală.
Se mai obișnuia ca în aceasta zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești, de pe ambii versanți ai Carpatilor (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică, se făcea comerț cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.
Sursa: crestinortodox.ro
Mihaela Iliescu
