Tânăra basarabeancă Daria Sirotiuc câștigă singurul Premiu I acordat în cadrul Concursului Internațional de Arte plastice “Ionel Perlea”

1062 0

Concursul Internațional de arte plastice “Ionel Perlea” și-a desemnat laureații. La acestă primă ediție organizată de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea” din Slobozia, Asociatia Pro Valores și Ovalsart, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, s-au înscris peste 50 de concurenți cu vârste între 10 și 25 de ani, din Republica Moldova, Anglia și România, transmite Romanian Global News.
Un juriu alcătuit din nume importante ale artelor plastice, printre care: profesorul Petru Lucaci, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România și artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin, s-a dovedid deosebit de exigent, dar și de obiectiv. S-a acordat un singur premiu I.
Câștigătoare a fost autoarea acuarelei „Portret”, Daria Sirotiuc, o tânără de 17 de ani din Chișinău, elevă a Liceului Teoretic „Antioh Cantemir” din capitala Republicii Moldova.
La acestă competiție au mai atras atenția juriului: Dumitru Florescu, Andreias Welther, Laura Cîmpeanu, Vadim Borozan și Xenia Bohan – Republica Moldova, care au obținut premiul al II-lea, precum și Mara Ioana Terteleac, Tatiana Ciahur – Republica Moldova, Ana Maria Cosma, Norica Ioana Popescu, Maia Truțulescu, Andrada Pariza și Vlad Florea, aceștia obținând premiul al III-lea.

Rezultatele complete le găsiți accesând:
https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-ionel-perlea-rezultate/
Lucrările tinerilor artiști laureati vor fi expuse în cadrul ediției a XXIX-a a Festivalului “Ionel Perlea”, eveniment care se va desfășura între 29-31 iulie 2020 la Slobozia și va marca împlinirea a 120 de ani de la nașterea și a 50 de ani de la trecere în eternitate a marelui dirijor și compozitor. După festival toate lucrările premiate vor face obiectul expoziției permanente care va fi organizată în Casa Memorială “Ionel Perlea” de la Ograda (jud. Ialomița).
Co-organizatori: Ovalsart, Asociaţia “Pro Valores” și Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *