Importanța fondurilor europene în dezvoltarea locală – viziunea Alianței USR PLUS Vâlcea!

843 0

O localitate sau un județ nu pot spera la o dezvoltare care să asigure un trai decent și o calitate a vieții crescută pentru cetățeni, doar din surse de finanțare proprii sau din împrumuturi.

Creșterea gradului de absorbție a  fondurilor europene, în vederea îmbunătățirii calității vieții, în comunele și orașele afectate economic și social, pentru mediu, sănătate, educație, agricultură, se numără printre obiectivele principale ale Alianței USR PLUS, în proiectele pentru Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea.

Investițiile cu ajutorul fondurilor europene, în orice domeniu de interes, pot fi un factor de dezvoltare economică, prin implementarea unor proiecte, dar, mai ales, un factor social, deoarece vor duce la creșterea calității vieții, la crearea locurilorde muncă, cu salarii motivante, pentru oameni.

Începând cu sumele prevăzute în Planul de Relansare Economică pentru următorii 7 ani, programul Next Generation EU, propus în contexul crizei COVID 19, prin care România ar urma să primească aproximativ 33 de miliarde de euro suplimentar și Fondul pentru Tranziție Echitabilă (Just Transition Fund), care prevede inclusiv finanțarea proiectelor de gaze naturale, atât de necesare județului nostru, avem la dispoziție o serie de instrumente, prin intermediul cărora putem dezvolta atât economic, cât și social zona.

Este nevoie doar de oameni serioși și dedicați, de echipe profesioniste, care să facă diferența în administrația locală.

Despre proiecte, despre atragerea de investiții prin fonduri europene, au vorbit  joi, 30 iulie 2020, într-un live pe Facebook:

▶️ Cristian Ghinea, europarlamentar al Alianței USR PLUS;
▶️ Andrei Gheorghiu, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea;
▶️ Bogdan Neagu, candidat al Alianței USR PLUS  la Consiliul Județean Vâlcea;
▶️ Mădălina Iamandei, candidat al Alianței USR PLUS la Primăria Comunei Păușești-Măglași;
▶️ Ardeoaica Constantin, candidatul  Alianței USR PLUS la Primăria Comunei Alunu.

Dezbaterea online poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/aliantausrplusValcea/videos/2917851388342940/?epa=SEARCH_BOX

Biroul de presă – Alianța USR PLUS Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *