Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) reușește să prindă o discuție de câteva minute cu actualul primar al Râmnicului

982 0

Ref : Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) reușește să prindă o discuție de câteva minute cu actualul primar al Râmnicului. Grăbită și destul de vagă, conversația cu domnul Gutău a avut, totuși, loc.

Asociația Vâlceană a Elevilor și-a propus să poarte discuții cu candidații la primărie legate de educația elevilor vâlceni. Până acum, receptivi s-au arătat doar câțiva, însă urmează ca reprezentanții AVE să vorbească cu cât mai mulți dintre ei, următorul fiind chiar domnul Andrei Gheorghiu.

Reprezentanții AVE au fost invitați vineri, 18 septembrie, la ședința extraordinară a Consiliului Local, stabilindu-se totodată și o discuție între aceștia și actualul primar al Râmnicului. Deși reprezentanții AVE aveau foarte multe puncte de atins în legătură cu educația din municipiul nostru, nu le-am putut elabora și nici dezbate. Discuția oficială la care ne așteptam s-a petrecut în doar câteva minute, în grabă, înainte de începerea ședinței. La întrebarea : ,,De ce nu se acordă încă toate cele 4 categorii de burse?”, actualul primar a argumentat lipsa lor prin neprimirea fondurilor care trebuiau să vină de la Guvern. În schimb, a atins subiectul premierii elevilor cu media 10 la examenele de

Bacalaureat și de Evaluare Națională, precum și cel al renovării anumitor unități de învățământ. De unde concluzia dezamăgitoare că bani există, însă doar pentru anumite domenii.

Chiar dacă discuția cu domnul Gutău nu a mers cum ne așteptam, suntem încrezători în noi dialoguri mult mai optime și sperăm ca următorii candidați cu care vom discuta să aibă un plan elaborat pentru educația elevilor vâlceni. Este absolut esențial ca următorul primar în funcție să prioritizeze educația și tot ceea ce presupune aceasta. Elevii vâlceni își doresc stabilitate, condiții și respectarea tuturor drepturilor.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă de elevi din Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturilor acestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește treptat sa obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale  de acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor și Regulamentele Școlare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *