Cu câțiva ani în urmă ne-a întristat decizia demolării acestei clădiri și-am asistat neputincioși la dispariția construcției din Gara C.F.R. Râmnicu-Vâlcea, edificată spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Un călător celebru ajuns aici, își nota câteva impresii despre orașul nostru publicate în volumul “Drumuri și orașe din România”-1906:
“O gară modestă în care se primblă doamne în toalete elegante. E Râmnicul.
Când ai intrat în el, plin de fum și de praf, rămâi uimit. Ai plăcerea de a te găsi într-un juvaer de orășel, într-una dintre cele mai curate așezări urbane din toată România. Trăsura merge pe un drum bine pietruit și pe care vântul nu ridică nimic. Poate a plouat? Nu, e stropit, înțelegeți bine: stropit. Și aflu că aici în Râmnicul-Vâlcii se stropește tot și totdeauna. O, minuni ale apei și ale Noului Severin!
Și nu-s maidanuri, nici bordeie, ci case curate, ce se înfrățesc bine între ele, frumoase case gospodărești, foarte de aproape îngrijite. Autoritățile au clădiri de gust, pe care nu le îngăduie să se murdărească, necum să se dărâme, ca în atâtea alte locuri.
Arborii cresc din belșug aici ca și în luncă: drepți, mândri, dând o impresie de viață sănătoasă, liberă.”
Este o datorie de onoare să ne amintim, așa cum nota autorul, Nicolae Iorga, în prefața acestei lucrări “consacrată Trecutului, care pe lângă datoria de pietate față de dânsul nu e mort, ci trăiește în alcătuirea sufletelor noastre, căci viața unui popor, schimbându-se, se continuă”.
