Cine a fost Sfântul Dumitru

885 0

26 Octombrie, Sfântul Dumitru

Sfântul Dimitrie Izvorător de Mir a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului cetății Tesalonicului. Acesta a fost botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Sfântul Dumitru era învățat de către părinții lui, în cămara cea ascunsă a palatului lor, tainele sfintei credințe, milostenia către cei săraci și facerea de bine către cei ce aveau nevoie.

Așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților lui și a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Sf. Dumitru a crescut cu înțelepciune și, ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții s-au stins din viață și l-au lăsat pe Sf. Dimitrie moștenitor al averii, dar și al bunului lor nume. Când Maximian împăratul a auzit de moartea voievodului Tesalonicului, l-a chemat pe Sf. Dimitrie și l-a făcut voievod în locul tatălui său. A fost primit cu mare cinste de cetățeni și conducea cu multă vrednicie poporului, propăvăduind pe fața dreaptă credința și aducându-i pe mulți la Hristos.

Însă, Maximian împăratul când a aflat că Dimitrie este creștin s-a înfuriat foarte tare și a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate în cinstea zeilor. Imediat cum Dimitrie a mărturisit că este creștin, împăratul a poruncit să fie închis în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.

Pentru acest lucru ajunge în temniță, unde îl binecuvântează pe Nestor să lupte împotriva lui Lie. Tânărul Nestor, după ce este însemnat cu semnul sfintei cruci de Dimitrie, iese învingător din luptă cu Lie. Când Maximian află de binecuvântarea lui Dimitrie, poruncește ca acesta să fie ucis cu sulițe, iar lui Nestor să i se taie capul.

De ce i se spune Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir

Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfantul Dimitrie a primit și numele de Izvoratorul de Mir. Mirul este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare. În prima duminică după sărbătoarea Sfântului Dimitrie, la Vecernie, este deschisă racla în care sunt prezente sfintele moaște.Aici, Mitropolitul scoate tava de sub sfintele moaște cu mir, care este amestecat cu ulei de la Sfantul Maslu și este dăruit credincioșilor bolnavi spre tămăduire.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima, dar și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei. Conform superstițiilor pastorale, ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii.

În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se aprinde focul lui Sumedru.

Ce ai voie si ce nu ai voie să faci de Sf Dumitru

De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii. În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă. Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor. Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă. De ziua Sf. Dumitru se taie coama cailor tineri, până la trei ani, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă. În Oltenia, tradiția spune că dacă respecți toate tradițiile sărbătorii, vei fi ocrotit și protejat de necazuri. În noaptea de Sânmedru, dacă este lună plină și senin, iarna va fi bună; iar de nu va fi luna plină, ci nor sau ploaie, este semn că iarna va fi grea și zăpezile mari.

Corina Enache

Articole asemănătoare

Constantin Mateescu este memorie

Postat de - 15 august, 2021 0
FacebookTwitterS-a stins singurul scriitor vâlcean profesionist, Constantin Mateescu. Îi datorăm neuitatele evocări ale Râmnicului de odinioară. I-am publicat impresionantul „Jurnal”,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *