„De bun simț toată lumea are nevoie. Puțini îl au și totuși fiecare crede că îl are”. Benjamin Franklin
Astăzi, 4 noiembrie sărbătorim Ziua bunului simț, o zi în care are trebuie să ne aducem aminte dacă ne orientăm prin viață în urma unor norme ale conduitei binelui și al normelor de bun simț. Această zi în calendar e o amintire în plus a ceea ce facem sau nu pe parcursul unei zile.
Ca element introductiv- Bunul simţ, e un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca izvor tradiţia populară şi cuprinzând elemente ale gândirii ştiinţifice. Bunul simţ este măsură şi echilibru, se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe pe care-l descoperim în înţelepciunea tuturor popoarelor din timpuri îndepărtate.
Despre bunul simț putem spune multe, începând de la educația dată de către părinții și bunicii noștri, acele reguli simple și tradiționale poporului român, născute din înclinările și trebuințele fiecăruia, create categoric pentru buna armonie a tuturor, și până la explicațiile filozofice ce-l definesc drept o măsura a bunei creșteri, a bunei cuviințe și, bineînțeles, o măsură a respectului față de cei din jur. Reguli pe care, copii fiind, le-am învățat, pentru că ani mai târziu, la vârsta maturității, să le aplicăm în viața de zi cu zi, oriunde și oricând.
Am remarcat câteva citate cu tematica bunului simț de la câteva persoane consacrate în istorie:
Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani. Albert Einstein (1952).
Educaţia ţine şi de simţ, şi de bun simţ. Mult mai bine-ar fi, se înţelege, bunul simţ de-ar ţine loc de lege. Tocmai de aceea bunul simţ n-o fi având plural. Marin Voiculescu în Lumea în gândire.
Bunul simţ, nu vârsta, descoperă înţelepciunea. Publilius Syrus din Sentinţe.
Bunul simţ este instinct. Destul bun simţ este geniu. George Bernard Shaw
Bunul simţ este un instinct al adevărului. Max Jacob
Avocatul adevărului este bunul simţ. Mihai Enachi
Bunul simţ este calcul aplicat la viaţă. Henri Frederic Amiel
Bunul simţ este ceea ce judecă lucrurile furnizate de celelalte simțuri. Leonardo da Vinci
Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals. Descartes în Discurs asupra metodei
Bunul simţ e geniul umanităţii. Goethe
Corina Enache