Orașul este relativ nou, aici neaflându-se terme romane sau altceva care să ducă la concluzia că este o așezare veche (nu același lucru se poate spune de localitatea acum componentă, Olănești – sat). Se află așezat pe valea Olăneștiului (cunoscută mai mult sub denumirea de râul Olănești) afluent al Oltului, înconjurat de munții Gerea, Folea și Căprăreața din Carpații Meridionali al căror înălțimi se pierd în dealuri împădurite. Aceasta face ca iernile să fie blânde și verile răcoroase.
Vechimea orașului se identifică cu existența descoperii izvoarelor. Apele minerale de la Olănești sunt menționate prima dată într-un hrisov din 1760 și sunt numite ape tămăduitoare, acestea aflându-se pe moșia clucerului Toma Olănescu care construiește primele camere de băi. De aici și numele de Băile Olănești.
Conducătorul revoluției din 1821, Tudor Vladimirescu, se retrăgea aici, pe moșia Olăneștilor, cu un grup de boieri fideli și astfel s-a răspândit vestea efectului tămăduitor al apelor miraculoase în Țara Românească.
Primele analize ale apelor s-a făcut pe la 1830, punându-se în evidență prezența iodului.
Anul 1873 se poate socoti anul apariției stațiunii, deoarece în acest an apele locului duse la diferite expoziții ale Europei, revin cu medalii de aur (Expoziția Internațională de la Viena), astfel că așezare intră în atenția lumii, fiind comparată cu tratamentele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains.
Insă anul 1895 va aduce stațiunii uitarea pentru aproape 30 de ani. În acest an fatidic, o rupere de nori provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Acestea vor fi regăsite și destupate după primul război mondial, recaptate, iar stațiunii i se dă o nouă viață. S-au făcut noi amenajări hoteliere, s-au amenajat izvoarele și s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-au făcut analizarea izvoarelor noi descoperite, cel mai important și totodată renumit izvorul nr.24 (descoperit prin anii 1950). Se spune că stațiunea are treizeci de “vene” ale sale care sunt rațiunea existenței sale.
Aceste izvoare binefăcătoare au dus la construcția în anii 1950 a unei baze de tratament pentru ocupanții sovietici și nomenclatura comunistă, cunoscută ca “Vila 1 Mai”. Ulterior, după 1970 din nu se știe ce rațiuni s-au admis și alți turiști, totuși destul de selecționați, familii de activiști comuniști în general. Intrarea a fost păzită de trupele de securitate până la 1989. După 1989 a fost dată M.Ap.N.-lui un timp, după care a devenit secție a spitalului „Elias” din București.
Tot în aceasta zonă a fost construită una din vilele destinate soților Ceaușescu, terminată în vara anul 1989, astăzi vilă de protocol.
Un mare necaz s-a abătut asupra orașului în vara anului 1969, când o rupere de nori pe versant a dus la formarea unui torent care nu numai că a îngropat o serie de izvoare, dar a făcut și victime omenești (șase turiști).
În următoarea perioadă, izvoarele au fost dezgropate și reamenajate. De asemenea, s-a mărit baza de tratament prin construcția unui mare complex hotelier cu bază de tratament, Parângul. Stațiunea a continuat să se dezvolte, chiar și în ultimii ani fiind construite numeroase clădiri pentru a asigura cazarea unui număr cât mai mare de turiști
Din cele relatate mai sus reiese că activitatea de bază a orașului este turismul, activitate care este și a localității componente Olănești.(numită colocvial Olănești-sat). Alte activități ale locuitorilor sunt pomicultura și creșterea animalelor, mai ales în localitatea componentă Cheia.( Sursa: Băile Olanești- Paradisul Sănătății).
Curierul de Râmnic
