Un monument uitat: Fostul Schit Teiușu – Bunești

433 0

Lăcașul închinat „Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirei-Lichiei” și „Sfinților Trei Ierarhi” este un giuvaer al artei postbrâncovenești, ridicat în urmă cu aproape trei secole în centrul satului Teiuș (comuna vâlceană Bunești) – o străveche vatră a cărei vechime coboară în timp până în epoca bronzului. Vestigiile descoperite la Teiuș ne arată o locuire continuă și urme ale civilizațiilor geto-dacice și romane.

Biserica din zid de la Teiuș a fost ctitorită între anii 1728-1735, de Ieromonahul Nicolae, starețul schitului, și de frații săi, Ioan și Constantin Teișanu, în vremea Preasfințitului Inochentie, episcopul Râmnicului, așa cum ne arată și textul pisaniei cu slove chirilice care se află deasupra intrării în biserică: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutoriul Fiiului și cu săvârșirea Sfîntului DuhuZiditu-s-au această sfântă și dumnezăiască biserică din temeliede robul lui DumnezăuNicolae eromonah dinpreună cu ajutoriul fraților Sfinției Saleîntru cinstea și lauda acelui dintru sfințipărintelui nostru Nicolae arhiepiscopul de la Mira Lichiiafăcătoriul de minuni și a Sfinților Trei Ierarhiîn zilele preaînălțatului împărat al RomeiCarol al 6având arhipăstor pre Preasfințitul părintele chir Inochentie episcopul Rimnicului și cu toate alte podoabe ce să vor face înprejurul sfintei bisericipână în sfârșit; mai1, 7243 (1735)”.

Acest vrednic năstavnic nu numai că a înălțat această biserică, ci a înființat și o chinovie de călugări aici – Schitul Teiușu –, metoh al Mănăstirii Govora și a creat aici o „școală” de zugravi care au înzestrat cu frumoase picturi în frescă multe dintre bisericile din ținutul Olteniei.

Meșterii „școlii” de la Teiuș, au fost cei mai populari pictori din această zonă, fiind considerați unii dintre cei mai valoroși artiști ai acelei perioade. Ilie și Ioan ot Teiuș au pictat bisericile mănăstirilor Iezer și Jgheaburi, „Sf. Nicolae” Coasta-Păușești Măglași, „Sf. Nicolae” Negreni și „Sf. Nicolae” Bârsești-Mihăești, „Sf. Voievozi” și „Sf. Vasile” din Covrești-Horezu.

În operele lor de artă sunt scene moralizatoare și uneori pline de ironie, care contemplă prin prisma exemplelor biblice, de cele mai multe ori, Judecata de Apoi. Pe zidurile celor mai multe bisericuțe sătești, credincioșii puteau desluși o vastă gamă de personaje cunoscute, tipice epocii respective. La Teiușu, pe lângă temele religioase, și-a făcut loc și o scenă rară: Jocul Ursului, pe care o mai întâlnim și la biserica de la Covrești-Olari (Horezu).

Biserica Fostului Schit Teiușu este zidită armonios în cel mai pur stil brâncovenesc, de jur-împrejur, cu o frescă interioară și exterioară deosebit de valoroasă. Curtea bisericii, cu cele două clădiri, o clopotniță din lemn și un cimitir cu cruci vechi, este împrejmuită de un zid de piatră. Se mai păstrează clopotul vechi, turnat la Graz de meșterul austriac Martin Feltl, la anul 1754. Singura intervenție majoră de reabilitare care s-a făcut asupra monumentului a fost cea din anul 1907. Biserica a fost consolidată și pictura interioară și exterioară a fost restaurată, așa cum arată și pisania fixată deasupra arcadei de la intrarea în pronaos: „Această sfântă și dumnezeiască biserică cu hramul Sf. Erarh Nicolae s-au reparat, s-au acoperit și s-au reînoit sfinții după pictura veche în zilele numele Regelui Carol I a fost șters] și Prea Sfințitului Părintelui Episcop Atanasie Mironescu, cu cheltuiala enoriașilor acestei sfinte biserici și a altor binefăcători prin stăruința d-lor paroh. I. Bârlogeanu, Atanasie Tănăsescu, Gh. N. Popa Radu cântărețu acestei sfinte biserici și Niță Giurcă și s-au sfințit de Părintele Protoereu Meletie Răuț, la 28 noiembrie 1907. Acoperișul din și amvonul s-a făcut cu cheltuiala cântărețului Gh. N. Popa Radu”.

Pictura în frescă din interior se păstrează în original, deși abia se mai întrezărește din cauza fumului de lumânări care s-a depus peste ea de-a lungul celor aproape trei secole. A fost realizată chiar de ctitor, cel care în anii 1714-1715 zugrăvise și biserica Schitului Iezer de la Cheia-Olănești, semnând „smeritul eromonah kir Nicolae”. În tabloul votiv din pronaos este pictat Ieromonahul Nicolae care ține chivotul bisericii, împreună cu fratele său, Ion Teișanu, jupânița Păuna și copiii lor. Lângă ieromonahul Nicolae este pictat și celălalt frate al său, Constantin Teișanu, soția sa Aspra cu cei doi copii.

Pe peretele dinspre nord este pictat Preasfințitul Inochentie, episcopul Râmnicului (a doua reprezentare picturală a ierarhului care ni se mai păstrează, după cea de la Schitul Bodești-Bărbătești). În stânga sa este zugrăvit Sfântul Sava, iar în dreapta, noii ctitori din anul 1907 – Gheorghe N. Popa și soția sa Elisaveta au fost adăugați ulterior în tabloul votiv, înlocuind probabil alte personaje pictate inițial. Faptul că a finanțat preînnoirea amvonului și a acoperișului, cântărețul bisericii și-a luat această îndrăzneală, să șteargă sfinții și să se alăture, împreună cu soția sa, Întâistătătorului Eparhiei din vechime.

În stânga registrului se poate observa și un anume Aldea Ispravnic, acesta făcând parte din tabloul votiv original, din secolul al XVIII-lea. În altar, la proscomidie, pe parte de nord, sunt semnați zugravii: Pârvul, Nedelco, Tudor și Mareș. Pe partea superioară a nișei se află un grafit cu numele: „Partenie monah, Elisafta monahia”.

Scenele zugrăvite în exterior, în anul 1820, aproape de streașină, înfățișează sfinți, apostoli, prooroci și filosofi, de o frumusețe nemaiîntâlnită.

Schitul Teiușu a devenit biserică parohială după o perioadă mai îndelungată, în timpul domnitorului Țării Românești, Nicolae Mavrocordat.

La Muzeul „Gheorghe Petre Govora” din Băile Govora se mai păstrează Pomelnicul bisericii ridicate de Ieromonahul Nicolae și boierii Teișeni. Foarte interesant este că pomelnicul începe cu Șerban Cantacuzino, domnitorul Țării Românești din anii 1678-1688! Ultimul nume databil este al voievodului Constantin Alexandru Ipsilanti, scris cel mai târziu în 1806. Probabil că după această dată așezământul monastic a încetat să mai existe și a rămas ca biserică de mir, ca să deservească enoriașii din satul Teiuș. Urmează o perioadă de timp pentru care nu mai există date istorice. Abia la 1864 o însemnare arată că biserica era deservită de un preot din Mihăești.

Ctitorirea unui așezământ monahal în satul Teiuș nu este întâmplătoare. Aici a existat încă din preistorie o așezare străveche în care s-a închegat o comunitate cu o civilizație înfloritoare și cu o credință puternică în divinitate. Boierii Teișeni, din rândul cărora s-a ridicat năstavnicul Nicolae, au zidit alături de acest om sfânt un lăcaș închinat lui Dumnezeu, Sfântului Ierarh Nicolae și Sfinților Trei Ierarhi. Ieromonahul Nicolae a pus aici rânduială monahală și i-a învățat pe frații săi întru Domnul măiestria pictării bisericilor și a icoanelor creând o școală care avea să continue pe cea a meșterilor lui Constantin Vodă Brâncoveanu de la Hurezi. Trecerea timpului a așternut vălul uitării asupra Schitului Teiușu ca și cum acesta n-ar fi existat, iar starea monumentului istoric se degradează tot mai mult odată cu trecerea anilor. Preotul paroh și comunitatea satului, din ce în ce mai redusă numeric și mai pauperă, nu mai au puterea financiară să mai aducă la lumină sfinții și ctitorii zugrăviți în lăcașul ridicat în urmă cu aproape trei veacuri.

Biserica Fostului Schit Teiușu de la Bunești este un monument de o valoare inestimabilă care trebuie să fie cunoscut de cât mai multă lume și care să se bucure în viitor de o mai mare atenție din partea comunității și a instituțiilor locale și naționale. (Sursa: Prof. dr. Florin EPURE
Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea).

 

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *