Fermierii pot depune la APIA cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și trimestrul al IV-lea al anului 2020

592 0

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data 29 ianuarie 2021 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2020.

 

Cererile se depun la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

 

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

  1. a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
  2. b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
  3. c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
  4. d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
  5. e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;
  6. f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

 

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

  1.  a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
  2.   b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
  3.  c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
  4.   d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA;
  5.   e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
  6. f) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu  originalul de către APIA;
  7. g) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

 

Totodată, reamintim că, pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, asociațiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând următoarea adresă: http://213.177.4.194:953/.

 

Documentele postate / transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura fermierului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

 

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *