Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: “Ne trebuie sancţiuni!”. Şi noi credem la fel, dar cum şi cui le aplicăm, domnule ministru?

641 0

 Miercuri, 27 ianuarie, fix în ziua în care România a fost declarată pe primul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce privește numărul de doze de vaccin administrate, în raport cu populația, Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a considerat necesar să amenințe populația și pe medici cu anchete la centrele de vaccinare.  „Ne trebuie sancțiuni”, a spus el, într-o conferință de presă,  susţinută alături de secretarul de stat, Andreea Moldovan.

„Campania de vaccinare are astăzi, la ora 12.00, 530.000 de persoane vaccinate. Suntem cu 450.000 de persoane care au făcut prima doză de vaccin, 40.000 deja au încheiat ciclul de două doze. Persoane la risc, bătrâni, bolnavi sunt 74,6% astăzi la ora 12.00. Celelalte categorii, care nu sunt neapărat la risc, sunt 25,4%. Regula pe care Ministerul Sănătății a propus-o și Guvernul în întregimea sa a adoptat-o este cea de 75-25%. Este esențial să păstrăm acest raport echitabil de vaccinare așa încât să putem să garantăm sfârșitul pandemiei cât mai rapid, care înseamnă să protejăm mai întâi persoanele la risc.

În momentul acesta, cifrele nu arată rău. Suntem în top zece la nivel european de vaccinări la mia de locuitori și sunt lucruri care, cu siguranță, trebuie îmbunătățite. Ce trebuie să facem în perioada următoare: să transparentizăm procesul. Prima dată am descoperit între 15 și 23 ianuarie, în Registrul de Vaccinări, 1.353 de persoane vaccinate marcate ca eligibile pentru etapa a treia. Ar putea fi o eroare de introducere a datelor sau cineva chiar a sărit peste rând. Știm din presă că lucrul ăsta s-a mai întâmplat.

Acum avem mai puține doze de vaccin decât am avea nevoie. În acest moment este esențial ca autoritățile să nu rămână pasive la lucruri care se întâmplă și care vorbesc despre inechități. Suntem în curs de a verifica situația, se vor face echipe mixte de control formate de către Corpul de control al ministrului Sănătății și direcțiile de sănătate publică pentru a verifica cum stau lucrurile în fapt la nivelul centrelor de vaccinare.
România nu poate să fie un sat fără câini, asta înseamnă că ne trebuie sancțiuni. Am vorbit de asemenea cu premierul despre introducerea unor sancțiuni. Avem nevoie de sancțiuni pentru cei în masură să verifice dacă strategia adoptată de Guvernul României este adoptată, este respectată la nivelul centrului de vaccinare. Există medici coordonatori pentru fiecare centru de vaccinare. În acest moment putem să îi asigurăm de cercetări disciplinare dacă nu vor respecta ceea ce s-a stabilit”, a declarat Vlad Voiculescu.

Recrutarea, regimul contractual şi plata personalului din centrele de vaccinare, sunt reglementate printr-o ordonanţă de urgenţă, semnată de premierul Florin Cîţu, în completarea căreia se aşteaptă un ordin al ministrului sănătăţii şi un ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației (termen limită 30 ianuarie 2021).

Ca urmare, deşi înţelegem dorinţa ministrului sănătăţii de a face “ordine” şi de a ieşi public în apariţii care să genereze încredere, ne întrebăm pe cine sancţionează şi în ce temei? Pentru că ordinul de ministru întârzie, iar personalul din centrele de vaccinare lucrează, deocamdată, benevol şi voluntar.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *