“Devenit punct important al spiritualității românești după ridicarea Mănăstirii Hurezi, completându-și imaginea prin dezvoltarea într-un mod original al meșteșugului ceramicii tradiționale, Horezu a reprezentat și reprezintă o atracție pentru publicul larg din țară, precum și pentru cel din afara ei…
Cum era și firesc, mănăstirea și meșteșugul ceramicii tradiționale au făcut obiectul unor studii și lucrări monografice încă de la începutul secolului al XX-lea. O primă și remarcabilă prezentare a istoricului Mănăstirii Hurezi și a locurilor ce o înconjoară este făcută de Nicolae Iorga…: “În marginea codrilor Vâlcei, într-o minunată vale, împodobită cu toate podoabele firii, se întemeiase încă din cele mai vechi timpuri un sat care purta, ca și râul care trece prin el, numele paserii al cărei bocet se aude noaptea din adâncul acelor păduri străvechi: Huhurezii, prin prescurtare Hurezii sau Urezii. Dinsus de sat, într-o poiană dintre copacii bătrâni, era un schit al cărui ctitor a rămas necunoscut, pe când meșterii plătiți de un Domn au durat în vecinătatea lui o ctitorie nouă cu care nici într-un chip nu s-ar putea asemăna cea dintâi. Acel Domn ziditor de biserici- nimeni altul n-a purtat așa de mult grija locașurilor de închinare creștinească- era de pe vremea când se afla numai în rândul boierilor și stăpânul satului și moșiei Horezului. Constantin Brâncoveanu, cel mai mare domn de pământ din toată țara, cumpărase Hurezii de la Stana, văduva lui Dina, căpetenia breslei blănarilor, sau Chiurciubașa și de la fiul lor Mateiu, care stăteau în satul oltenesc Drăgoiești”. Dar Brâncoveanu, spunea Iorga în continuare “hrănia un gând mare cu privire la această singurătate de munte a Hurezului: aici voia să-și facă mănăstirea lui de om bogat, priceput în frumusețea clădirilor, de mândru și pompos Domn de țară care avea dorința de a întemeia o dinastie, cu cei patru voinici feciori care-i crescuseră.”…
Denumirea actuală a localității Horezu apare pentru prima dată în documentele istorice în a doua jumătate a secolului al XV-lea, într-un document emis la 5 septembrie 1487 de domnitorul Țării Românești, Vlad Călugărul (1482-1495)…
Domeniul care individualizează cel mai bine zona Horezu este cel al ceramicii. Împreună cu Mănăstirea Horezu, ceramica formează cartea de vizită a localității…Încă din secolele XVIII-XIX, satul Olari s-a impus ca centru ceramic important în Oltenia. Autorii unor lucrări de specialitate, ca de exemplu Corina Mihăescu, care îl citează pe Barbu Slătineanu, consideră că olarii din Horezu și-au dezvoltat activitatea fiind impulsionați de vasele aduse din Orient de Constantin Brâncoveanu la reședința domnească de la Horezu. Ridicarea Mănăstirii Horezu a determinat dezvoltarea artei olăritului pentru a răspunde mai bine nevoilor curții și boierilor din împrejurimi.
Se consideră că întregul stil brâncovenesc în care a fost construită mănăstirea i-a influențat pe olari. Pe măsura trecerii timpului, Horezu a devenit unul dintre cele mai importante centre de ceramică din România, faima lui depășind astăzi granițele țării.”
Valentin Ciocan, Vetuța Ciocan- “Istoria Horezului”
Credit foto: Stradă din Horezu în secolul XIX – www.europeana.eu
Curierul de Râmnic
