Episod cumplit de trist, lângă Vidra. Râs mort pentru că șoferul care l-a lovit nu a anunțat în timp util
Pentru a citi acest material vă trebuie o inimă tare și chiar și așa, este greu să reziști fără a te cutremura de durere. Totodată, este un semnal de alarmă pentru cei care obișnuiesc să călătorească la munte și oriunde în natură: oameni buni, nimic nu vă zorește atât de tare încât să ucideți, cu voie sau fără de voie animalele care se întâmplă să vă taie calea! Cu atât mai puțin, un râs!
O mare iubitoare a naturii, Denisa Pirnea, de la Serviciul Salvamont Voineasa, a avut parte de ceva ce nu și-ar fi dorit niciodată în viața asta; să-i moară în brațe o făptură superbă, ocrotită de lege, un râs. Tânăra este cunoscută în lumea iubitorilor de natură drept un suflet frumos, caritabil, care adoră munții, zăpada, animalele, florile și care de câte ori are ocazia, nu pregetă să se arunce cu toată ființa ei pentru a ajuta pe oricine, oricând. Nu o dată s-a avântat pe pârtie cu schiurile, pentru a ajuta răniți sau a salva vieți. Nu o dată a mobilizat oameni cu suflet în acțiuni caritabile și de voluntariat. Efortului ei s-au alăturat alte suflete frumoase și nobile: medici veterinari, responsabili cu cinegetica, primar, jandarmi, silvicultori, ecolog, voluntari.
Dar, ca un om cu un suflet atât de frumos să aibă parte de un lucru atât de cumplit, este prea mult! Un linx lovit de o mașină, specie ocrotită de lege, i s-a stins în brațe.
Iată trista istorisire, așa cum a așternut-o Denisa cu cuvintele sale, pe pagina ei de socializare:
“Ieri noapte, am încercat sa fiu utilă, dar am sfârșit prin a asista total neputincioasă și deznădăjduită, într-o durere profundă, la moartea unui animal sălbatic deosebit.
Când am primit telefonul nefast la 18,26 care mi-a anunțat incidentul, am avut în inimă un stop de o secundă, căci a năvălit în mine ecoul unei păduri întregi, ca un strigăt disperat de ajutor.
Astfel, după zeci de apeluri în toate părțile, pe care nici nu mai știu cum le-am trimis, către diverse persoane și instituții, unele de care nu auzisem în viața mea, am ajuns în căutare de soluții contra-timp să am norocul să descopăr oameni care au răspuns necondiționat, care au făcut rost instant de tot ce era nevoie și s-au pus pe drum de la distanță, indiferent de ora târzie și de șansele mici prognozate, oameni pentru care empatia și dorința de a salva un suflet aflat în dificultate bat orice greutate, proceduri dificile, drumuri ninse și aglomerate la ceas de noapte, astfel încât, lângă trupul chinuit al unui exemplar superb de râs, am sperat până în ultima secundă la mai multe minuni, căci una nu ar fi fost de ajuns.
Cu un nod în gât și fără să îmi pot opri lacrimile, spun că nu a fost posibil.
De data aceasta! Dar asta nu înseamnă că sistemul nu trebuie radical îmbunătățit! Vâlcea nu dispune nici până în ziua de azi de un punct pentru intervenții în caz de accidente cu victime animale sălbatice, nici măcar Grădina Zoo nu este pregătită pentru un asemenea scenariu, nu există un staționar, un spațiu pentru preluarea unor astfel de cazuri în care animalului rănit să i se ofere o șansă la tratament, la investigații, să îi fie asigurată o șansă la viață, la recuperarea integritătii fizice, în vederea reîntoarcerii sale în habitatele naturale. Șansa vine însă ca o binecuvântare de la o serie de doctori veterinari, asociații și voluntari care se mobilizează frenetic în încercarea de a produce miracole. Aici, nu am număr suficient de mulțumiri față de implicarea celor de la Prietenii Berzelor din Sibiu, precum și Grădinii Zoologice din Dumbravă
( n.r. Sibiului)…
De data asta, am plecat capul și ochii în pământul nins alb cu câțiva picuri de sânge, răvășit în zbaterea pentru viață. Nici dozele aplicate, nici toate procedurile nu l-ar fi putut salva. Am fost neputincioși toți: doctori veterinari, responsabili cu cinegetica, primar, jandarmi, silvicultori, ecolog, voluntari, pentru că realitatea accidentului a fost mult prea crudă, pentru că cel care l-a produs a fost prea laș și neom pentru a anunța în timp real și a-și asuma fapta, sper eu, nevoită, căci altfel merită pedeapsă cruntă.
Așadar, sunt multe de discutat, de schimbat, în mentalități, în structuri și în proceduri, dar mai ales în noi, ca oameni.
Știu ca timpul ne aleargă pe toți, suntem grăbiți, fie către serviciile, bussines-urile sau distracțiile noastre de zi cu zi. Totuși, gândiți-vă, când evadați în natura, iar mașina vă duce spre locul dorit, că, oricând după o curbă, un animal sălbatic vă poate tăia calea și dacă pedala o aveți în blană, nu veți avea timp sa reacționați. Unde va grăbiți???
Lapovița a căzut prelung în fire subțiri de zloată peste acest tablou dramatic, ca un adevărat plânset al naturii. Am inima goală, neagră și grea.
Vă las imaginea asta plină de tristețe. A fost primul râs din viața mea. Și când s-a stins i-am ținut în mână pernuța moale a labei cu care alerga nevăzut în sălbăticia sa…”
K.R
