Simulare cu gust amar

663 0

Nici măcar jumătate dintre elevii vâlceni nu ar lua Bacalaureatul

Ministerul Educației a anunțat statistica pentru rezultatele simulării examenului de bacalaureat 2021. Procentul de promovare general, adică medii mai mari sau egale cu 6, este de 40,71%, față de 42,15% cât a fost în 2019. Anul trecut nu au fost organizate simulări.

În perioada 22-24 martie 2021, s-a desfășurat simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2021. În județul Vâlcea au participat 2.883 de elevi ai claselor a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă. Simularea probelor scrise a fost finalizată marți, 31 martie 2021, prin comunicarea rezultatelor obținute de elevii care au susținut probele scrise. Rata generală de promovare la nivelul județului Vâlcea (medii mai mari sau egale cu 6) a fost de numai 40,74%.

La prima probă scrisă a simulării examenului național de bacalaureat, Limba și literatura română, desfășurată în data de 22 martie, au participat 2.315 de candidați (o prezență de 80,3%). Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5) a fost de 70, 08%. Cinci elevi au obținut nota 10. Nu au fost elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

La proba obligatorie a profilului, desfășurată în data de 23 martie, au participat 2.256 de candidați (o prezență de 78,25%). Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5) a fost de 49,20%. 14 elevi au obținut nota 10 (nouă la matematică și cinci la istorie). Nu au fost elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Proba la alegere a profilului și specializării, desfășurată în data de 23 martie, a fost susținută de 2.246 de candidați (prezență de 77,90%). Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5) a fost de 68,10%. Dintre aceștia, 22 de elevi au obținut nota 10 (trei la informatică, doi la logică, patru la biologie, doi la chimie, cinci la fizică și șase la geografie). Nu a fost nimeni eliminat pentru fraudă.

Concluzia este că… nu e bine. Elevii vâlceni trebuie să ia școala în serios dacă își doresc o cariera bazată pe studii superioare.

Rezultatele la nivel national sunt la fel de slabe

Proba E.a), Limba și literatura română: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%. 371 elevi au obținut nota 10.

Proba E.b), Limba și literatura maternă: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%. Un număr de 18 elevi au obținut nota 10.

Proba E.c), disciplina obligatorie profilului (matematică sau istorie): Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%. 772 elevi au obținut nota 10.

Proba E.d), disciplina la alegere din profil: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%. 1556 elevi au obținut nota 10.

Procentul de promovare general (medii mai mari sau egale cu 6): 40,71%.

Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%).

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *