Azi, SCM joacă cu Rapid București

870 0

Miercuri, 7 aprilie 2021, cu începere de la ora 17.30, echipa  de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni Rapid București. Meciul va avea loc în Sala Polivalentă din Capitală, unde sunt programate toate cele șapte jocuri din cadrul etapei a XV-a. Cu acest meci, turul de campionat se va și încheia. Se anunță un duel foarte interesant între SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București, ambele formații având motive cât se poate de serioase pentru a obține victoria.

Ultimul meci jucat de vâlcence a fost cel de la Sfântu Gheorghe, unde s-au jucat meciurile contând pentru etapa a XIV-a (penultima) a turului Ligii Florilor de handbal feminin. SCM Râmnicu Vâlcea a luptat cu Club Sportiv Universitar Cluj-Napoca. Fetele noastre și-au adjudecat meciul, cu 35-28 și astfel, s-a apropiat la patru puncte de CSM București, cu un total de 33 de puncte și  poziția a treia în clasamentul Ligii Florilor.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *