O săptămână plină de inițiative pentru deputatul Eugen Neață

526 0

Săptămâna trecută, parlamentarul social-democrat vâlcean Eugen Neață a susținut o serie de inițiative legislative, din care, una destul de importantă ni s-a părut a fi cea legată de dezvoltarea turismului. Practic, este un amendament la Codul Silvic, îndelung cerut de investitori și de autoritățile locale din zone cu potențial de dezvoltare a turismului montan.

“Investițiile în unități de cazare, agrement și de alimentație publică în zonele turistice adiacente domeniilor schiabile sunt extrem de limitate acum de prevederile Legii 46 din 2008 (Codul Silvic). Am propus o destindere a condițiilor de realizare a acestor investiții, cele care fac posibilă dezvoltarea cu adevărat a unor stațiuni turistice Săptămâna aceasta am avut de dat o bătălie dificilă în Parlamentul României. Pe scurt, am susținut în mai multe comisii o inițiativă legislativă foarte importantă pentru dezvoltarea turismului montan. Scopul ei este să înlesnească investiții în utilități necesare dezvoltării stațiunilor montane. Ca să înțelegeți și mai bine despre ce este vorba, am propus Parlamentului să permită prin modificarea Codului Silvic, investiții în hoteluri, parcări, căi de acces etc.

Am avut o confruntare intensă cu parlamentarii de la putere, al căror reflex politic este să se opună. M-am bucurat de susținerea deosebit de consistentă a colegului meu Daniel Zamfir, foarte cunoscut la nivel național pentru câteva inițiative legislative extrem de populare” spune acesta.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Gata de promulgare

Postat de - 11 decembrie, 2023 0
FacebookTwitterÎn data de 09.12.2023, inițiativa deputatului Cristian Buican privind înființarea Punctelor Gastronomice Locale, votată în Camera Deputaților, cameră decizională, a…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *