Suprefectul Robert Achim, îndemn la vaccinare

992 0
Subprefectul județului Vâlcea,  Robert Achim, s-a imunizat împotriva COVID-19, după ce a urmat procedura de programare, la centrul de vaccinare din cadrul Spitalui Orășenesc Brezoi, cu prima doză  a vaccinului produs de compania Pfizer BioNTech.
Domnia sa transmite  vâlcenilor, pe pagina Facebook a Instituției Prefectului, că toate cele trei tipuri de vaccin disponibile la ora actuală, în România, sunt eficiente în lupta împotriva acestui virus și îndeamnă populația adultă a județului să se vaccineze în număr cât mai mare.
”În urmă cu un an, puteam doar spera că va fi realizat cât mai repede vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2. Datorită cercetătorilor și Comisiei Europene, acum avem posibilitatea de a ne imuniza împotriva virusului prin vaccinare, iar pentru a-i proteja pe cei de lângă noi și pentru a reveni cât mai curând la viața de dinainte de pandemie, este nevoie să ne vaccinăm. Fac un apel către reprezentanții autorităților publice locale și medicii de familie să se implice în campania de vaccinare prin informarea cetățenilor asupra eficienței și beneficiilor vaccinării. Le mulțumesc tuturor celor implicați în campania de vaccinare și celor care au ales să se vaccineze”, a declarat subprefectul Robert Achim.
Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *