Raluca Turcan a vizitat Casa de Pensii Vâlcea

1603 0

În anul 2020, suma achitată la nivel național reprezentând asistența juridică în procesele deschise în instanță de beneficiarii drepturilor de pensie a depășit 10 milioane de lei.

În prima parte a acestui an, doar o singură casă de pensii – cea de la Vâlcea – a avut de plătit în jur de 250 000 de lei, asistență juridică.

Sunt contestate în instanță, de cele mai multe ori, deciziile de calculare sau recalculare, solicitându-se să se ia în considerare elemente suplimentare de contributivitate în stabilirea pensiei, iar jurisprudența arată că aceste cereri sunt de cele mai multe ori justificate.

Este încă un element care demonstrează că actualul mod de calcul al pensiei trebuie îmbunătățit astfel încât el să includă toți acei indicatori relevanți din punctul de vedere al contributivității. Am făcut deja câțiva pași importanți pentru a ajunge la o legislație a pensiilor bazată pe echitate și contributivitate, iar evaluarea dosarelor de pensii este demersul obligatoriu de la care trebuie să plecăm pentru a le putea, ulterior, recalcula.

Dacă acest proces ar fi fost început în octombrie 2019, așa cum prevedea legea adoptată de PSD, procesul ar fi putut fi până acum finalizat. Din păcate însă, Guvernul de atunci nu a făcut absolut niciun demers în acest sens, în ciuda prevederii privind majorarea pensiilor inclusă în aceeași lege.

“Am discutat astăzi cu angajații Casei de Pensii Vâlcea implicați în procesul de evaluare despre modul în care se desfășoară această activitate. Cu toate că vorbim încă despre personal subdimensionat în raport cu volumul activității, la Vâlcea au fost evaluate peste 3 700 dosare, iar la nivel național ne apropiem de 237 000 de dosare finalizate complet. Avem deja în lucru o serie de măsuri care vor permite atât suplimentarea de personal pe perioadă determinată, cât și stimularea angajaților a căror activitate s-a dublat. Pe lângă evaluarea dosarelor, Casa de Pensii Vâlcea a reușit să ajungă la zero restanțe în dosarele de pensii naționale, iar la pensiile internaționale mai sunt doar 8 dosare cu termen depășit.

Pe de altă parte, vizita de astăzi mi-a reconfirmat necesitatea de a finaliza un alt proiect prioritar pentru Minister: legea salarizării personalului din sectorul public, care să readucă echitatea în sistem. Un exemplu de astăzi: într-un birou cu șase salariați cu aceleași atribuții la casa de pensii Vâlcea se plătesc șase salarii de bază diferite și sporul de condiții vătămătoare (aceleași pentru toți cei șase salariați) în cuantum diferit, raportat la salariul de bază. Toate aceste situații și multe altele similare vor fi corectate printr-o nouă lege a salarizării.”.

C.R

Articole asemănătoare

Constantin Chiriţă

Postat de - 12 martie, 2021 0
FacebookTwitterConstantin Chiriţă (n. 12 martie 1925, în familia unor învăţători din comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 1991,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *