Primăria Municipiului a lansat un clip de promovare a vaccinării împotriva Covid-19

563 0

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a mai făcut încă un pas în sprijinirea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, lansând un clip de promovare ce are ca protagonişti personalităţi importante la nivel local reprezentând domenii diferite de activitate: actorii Alin Holcă şi Dan Constantin de la Teatrul Muncipal ”Ariel”, artistul plastic Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, handbalista Irina Glibko de la SCM Râmnicu Vâlcea, violonistul Vlad Răileanu, concertmaestru al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” şi Cristi Toma ”DJ Tomy”, promotor al ”Deep Forest Fest”. Clipul cu durata de aproximativ 1 minut va fi disponibil pe contul oficial de Facebook al Primăriei municipiului, va fi pus la dispoziţia mass-media, dar va rula în regim permanent şi pe ecranele amplasate în pasajul pietonal subteran ”Cozia”.

Dincolo de promovarea realizată în acest mod, Municipalitatea Râmnicului a încurajat vaccinarea împotriva Covid-19 şi prin exemplele personale, la acest moment aproape trei sferturi din personalul angrenat în administraţia locală (primărie şi companii subordonate) având deja protecţie împotriva coronavirusului.

https://www.facebook.com/113005570249359/videos/303197184642805

 

Biroul de Presă

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *